Robu îl contrazice pe Bojin și anunță că nu a fost de...

Robu îl contrazice pe Bojin și anunță că nu a fost de acord cu niciun armistițiu cu PSD. Cum va gestiona conflictele cu viceprimarul Traian Stoia

0
DISTRIBUIȚI

nicolae robu 205

Pace și înțelegere în administrația din Timiș, asta promitea ieri șeful PSD Timiș, Titu Bojin, care anunța că a făcut un armistițiu cu liderul PNL Timiș, primarul Nicolae Robu. Astăzi spusele lui Bojin au fost infirmate de Robu. Acesta a declarat că “în plan local, vreau să clarific, nu am semnat niciun acord de armistițiu între PNL și PSD, între Nicolae Robu și Titu Bojin. Am avut o discuție amiabilă, am discutat deschis diverse probleme și în care, la un moment, dat am scos atât eu, cât și Titu Bojin în evidență faptul că la momentul de față niciunul dintre partidele noastre nu are o majoritate stabilă cu care să își poată asuma decizii majore, că totul este la limită și este posibil ca într-o ședință să se poată poziționa 14 dintre consilierii locali într-un fel și la ședința viitoare, aceiași 14, în alt fel, și că, plecând de aici, nu ne putem juca de-a schimbarea viceprimarilor și de a lua alte decizii care ar fi valabile, a conștientiza această realitate nu înseamnă a semna un armistițiu.


Eu o spun răspicat. Îmi doresc ca PNL să aibă, cu niște aliați, majoritate în CLT și CJT. PNL nu se poate împăca cu un scor de 1 la 0, în favoarea PSD, este o situație firească să ne dorim revenirea lui Marian Vasile în funcția de vicepreședinte al CJT și sperăm ca acest lucru să se întâmple printr-o decizie cât mai grabnică a unei instanțe de judecată”.

Fiindcă presa i-a cerut să definească înțelegerea perfectată cu PSD, șeful PNL Timiș a conchis că „nu e nimic, este conștientizarea unei realități”. Mai mult, Robu spune că nici conflictele cu viceprimarul Traian Stoia nu vor fi mediate de Bojin. „E total greșit. Pot să discut, adică dacă o fi să discut, discuția va fi o comunicare de la mine înspre el, dacă vreau să afle înaintea dumeavoastră. Atâta tot”, a spus Robu aproape bâlbâindu-se.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.