România, prima din Europa la Olimpiada Internaţională de Fizică, unde a obţinut...

România, prima din Europa la Olimpiada Internaţională de Fizică, unde a obţinut cinci medalii

0
DISTRIBUIȚI

elev

Elevii români au obţinut cinci medalii – două de aur, două de argint şi una de bronz – la Olimpiada Internaţională de Fizică, România ocupând astfel primul loc în Europa şi locul 10 din lume, potrivit Ministerului Educaţiei Naţionale (MEN).

În plus, România este una dintre puţinele ţări participante care, la acest concurs, au câştigat medalii prin toţi elevii din echipă.

Medaliile de aur au fost cucerite de Cristian Alexandru Frunză (clasa a XI-a), distins cu aur şi la ediţia precedentă, şi Ştefan Eniceicu (clasa a X-a).


Medaliile de argint au fost obţinute de Denis Turcu (clasa a XII-a), laureat cu argint şi anul trecut, şi Tudor Creţu (clasa a X-a). Gabriel Găitan (clasa a XII-a) a intrat în posesia medaliei de bronz. Toţi elevii sunt de la Liceul Internaţional de Informatică din Bucureşti.

Olimpiada Internaţională de Fizică, ajunsă la a 45-a ediţie, s-a desfăşurat în Kazahstan, la Astana, în perioada 13-21 iulie, reunind peste 190 de concurenţi din 48 de ţări.

Delegaţia României, condusă de Adrian Dafinei, conf. dr. la Facultatea de Fizică a Universităţii Bucureşti şi însoţită de Sebastian Popescu, conf. dr. la Facultatea de Fizică a Universităţii „A. I. Cuza” din Iaşi, revine în ţară luni seară (ora 21:30, via Moscova), pe Aeroportul Internaţional „Henri Coandă”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.