Situație DRAMATICĂ în satul Rovinița Mare: localitatea riscă să fie acoperită de...

Situație DRAMATICĂ în satul Rovinița Mare: localitatea riscă să fie acoperită de ape. UPDATE 2 Apa a intrat pe străzile satului GALERIE FOTO

0
DISTRIBUIȚI

 

rovinita mare inundatii 2

Situație critică în satul Rovinița Mare, localitate aflată la 13 kilometri de Gătaia, unde apele riscă să inunde localitatea la ieșirea din sat spre Sângeorge.


Localnicii au făcut un dig din saci de nisip, dar apa crește de la minut la minut.

Până acum, apele venite de pe versanți s-au scurs spre albia râului Bârzava, dar în ultimele zeci de minute, din cauza suprasaturației, apa la intrarea în localitate are acum aproximativ un metru și jumătate și plouă torențial în continuare. Vicepreședintele CJ Timiș, Călin Dobra, și reprezentanți ai Apelor Române, împreună cu localnicii, încearcă să întărească barajul de la intrarea în sat, așteptându-se sosirea mai multor basculante cu nisip.

UPDATE 1 Localnicii s-au mobilizat și au început, cu ajutorul unui echipaj ISU, să înalțe baricada din saci de nisip. Pericolul continuă să persiste, existând riscul ca apa să inunde casele din localitate. În continuare, saci de rafie sunt umpluți cu nisip pentru a întări barajul din marginea satului.

UPDATE 2 Cu toate eforturile autorităților și ale localnicilor, apa a ajuns până la locuințele de pe Strada Mică.

Vom reveni cu amănunte.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.