Spectacol cu ansamblul național maghiar la Timișoara, pentru comemorarea lui Gheorghe Doja

Spectacol cu ansamblul național maghiar la Timișoara, pentru comemorarea lui Gheorghe Doja

0
DISTRIBUIȚI

spectacol doja

Ansamblul Naţional Maghiar de Dans va prezenta mâine seară, pe scena teatrului  timişorean „Csiky Gergely”, spectacolul „Gheorghe Dozsa”, cu prilejul comemorării a 500 de ani de la cumplita moarte a micului nobil secui care a stat în fruntea răscoalei ţărăneşti.

„Gheorghe Dozsa” este o cronică dansantă care încearcă să reînvie atât întâmplările petrecute în urmă cu cinci veacuri cât şi persoalitatea eroului principal. „Dorim să arătăm personajul îndrăgostit, profund credincios şi plin de frământări a lui Doja”, spune Zsuráfszky Zoltán, regizorul şi coregraful spectacolului. Personajul Doja, cântând şi dansând, este interpretat de Novák Péter, unul din cei mai renumiţi actori şi coregrafi ai Ungariei în acest moment, apreciat atât în lumea teatrului cât şi a muzicii şi televiziunii. Fiul unui renumit coregraf, a debutat în teatru când avea doar nouă ani iar la 13 ani a jucat în opera rock „Ştefan, regele”. În adolescenţă a făcut parte dintr-o trupă rock iar apoi contribuit la înfiinţarea formaţiei „Kimnovak”, a făcut parte din juriul show-ului de televiziune „Megastar”.


Dansatorii sunt acompaniaţi de trupa „Csik zenekar”, care interpretează cântece din culegerile de muzică populară ale artistului Makó Péter, prezentând drumul conducătorului răscoalei până la înfrângerea şi execuţia barbară a acestuia.

Cumplita execuţie a avut loc la Timişoara, după ce, în 1514, cetatea a fost atacată de ţăranii răzvrătiţi care îmbrăcaseră veşmântul alb cu semnul crucii, având steagul sfânt într-o mână şi sabia în cealaltă. Doja cunoştea bine cetatea Timişoarei, căci fusese aici de mai multe ori cu prilejul campaniilor antiotomane la care participase în tinereţe şi socotea că o va putea cuceri uşor, dar ajutorul sosit din partea voievodului Transilvaniei a dus la înfrângerea răsculaţilor, în bătălia dată pe câmpia din jurul cetăţii. Doja şi fratele său au fost prinşi, împreună cu numeroşi alţi răsculaţi şi căpetenii ale acestora, care au depus armele. Răzbunarea nobilimiii împotriva răsculaţilor a fost cruntă iar cetatea Timişoarei a fost martora supliciului la care au fost supuşi capii răscoalei. Gheorghe Doja, împreună cu fratele său Grigore şi cu alţi 40 de căpitani au fost întemniţaţi, înfometaţi şi torturaţi în carcerele cetăţii, aşa încât, după două săptămâni de cumplite chinuri, mai rămăseseră în viaţă doar nouă căpitani. Se spune că martiriul lui Doja a fost de o cruzime unică, cum nu s-a mai întâlnit nici înainte nici după el. Doja a suportat cu stoicism caznele cumplite la care a fost supus, fără să scoată un geamăt, şi şi-a dat sfârşitul în cele mai cumplite chinuri, după ce i-au fost smulse din trup măruntaiele. După înfrângerea răscoalei, întreg regatul Ungariei a rămas extrem de slăbit şi nu avea să mai reziste multă vreme în faţa ofensivei otomane.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.