Accident grav între Timișoara și Lugoj: un șofer a rămas încarcerat, o...

Accident grav între Timișoara și Lugoj: un șofer a rămas încarcerat, o femeie însărcinată a ajuns la spital

1
DISTRIBUIȚI

accident lugojonline

O mașină a ajuns pe contrasens, în centrul comunei Belinț, și a provocat panică printre participanții la trafic. Accidentul petrecut în comuna aflată la câțiva kilometri de Lugoj a fost, din primele informații, vina unui șofer bulgar, a cărui mașină a ajuns treptat pe contrasens.


Un automobil care circula din sens opus l-a evitat „la mustață”, însă a doua mașină, un Volkswagen Passat, a fost lovită în plin. Un al treilea vehicul, venit din spate, nu a avut timp să oprească și a intrat în coliziune cu cele două mașini.

Conform lugojonline.ro, la fața locului au sosit de urgență două echipaje de Ambulanță și un echipaj SMURD, iar prima persoană trimisă la spital a fost o femeie însărcinată aflată în Passat. Șoferul care a intrat pe contransens a rămas prins în mașină în urma impactului, fiind nevoie de intervenția echipajelor de descarcerare. Și el a fost transportat la spital.

Traficul în zonă a fost blocat zeci de minute, iar polițiștii au deschis o anchetă pentru a stabili cu exactitate circumstanțele în care s-a produs accidentul.

1 COMENTARIU

  1. tot pe la aceasi oră mă aflam si eu pe același drum dar la Remetea Mare chiar înainte sa intru in Remetea am evitat un accident similar cu cel de la Belinț doar ca dobitocu asta cu un Mercedes vito de culoare roșie cu barba albă si păr cărunt, a ieșit dintr-o parcare fara sa se asigure încercând sa întoarcă spre Timișoara iesindumi in fată la 2 metri eu avândo viteza de 90 de kilometri pe ora ,lam evitat in ultimul moment la mustață,cine a fost acolo va poate confirma eu eram dintr-un vw passat TM-21-EBY,numai cretini la volan si foarte impasibili .

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.