Este OFICIAL. Timișoara nu va avea spitalul regional. Ce anunț a făcut...

Este OFICIAL. Timișoara nu va avea spitalul regional. Ce anunț a făcut ministrul Sănătății

6
DISTRIBUIȚI

saloaneAșa cum anunța în urmă cu câteva luni premierul Victor Ponta, Timișoara a fost lăsată pe dinafară în ceea ce privește construirea unui spital regional. Ministrul Sănătății, Nicolae Bănicioiu, a declarat, ieri, pentru Mediafax, că vor fi construite trei spitale regionale la Iași, Cluj și Craiova cu bani de la Uniunea Europeană.

“Am reușit să punem la punct un Acord de parteneriat pentru anii 2014 – 2020, în valoare de un miliard de euro.


Cea mai importantă investiție din cadrul acordului, și totodată prioritatea noastră, este construirea a trei spitale regionale la Iași, Cluj și Craiova, exclusiv din fonduri europene. Am ales să construim spitale regionale în Iași, Cluj și Craiova pentru că sunt zonele cele mai defavorizate”, a explicat Nicolae Bănicioiu.

Vă reamintim că anunțul făcut de premierul Victor Ponta, în această iarnă, care spunea că Timișoara nu va avea spital regional, a stârnit un val de reacții. Fostul manager al spitalului județean, Iulius Jugănaru, spunea că Timișoara nu are nevoie, în acest moment, de un astfel de spital, iar deputatul Horia Cristian declara că “trebuie să fim conștienți că Timișoara nu este buricul pământului”. Primarul Nicolae Robu s-a arătat extrem de nemulțumit și chiar a  trimis adrese Ministerului Sănătății pentru a include și Timișoara pe listă, dar în zadar.

6 COMENTARII

  1. Timisoara a fost un spin in spate si pe vremea lui Ceausescu, iar acum suntem prt Psd!!!!!!!!!! .Banatu a fost si va fii Fruncea!!!!!!!!!!!!!

  2. Eu totusi nu inteleg de ce la Craiova?ca majoritatea oltenilor cand au o problema de sanatate vin sa se trateze tot la Timisoara!…pentru care olteni de la Craiova ca majoritatea sunt in Banat!macar daca ar ramane acolo la Craiova sa nu mai vina la Timisoara….oricum spitalele vor fi construite in stil oltenesc,40% investitia si restul spaga si probleme

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.