Finanțare de două milioane de euro pentru aeroportul din Timișoara. Ce lucrări...

Finanțare de două milioane de euro pentru aeroportul din Timișoara. Ce lucrări moderne vor fi realizate

1
DISTRIBUIȚI

aeroportul timisoara mic pAeroportul Internațional Traian Vuia din Timișoara primește fonduri europene ca să se extindă. Proiectul  legat de Terminalul Intermodal de Marfă, depus spre evaluare în martie, anul acesta, a fost selectat pentru finanţare prin programul TEN-T 2013 (Trans-European Transport Network). La nivelul României, numai patru proiecte vor fi finanţate prin acest program al Uniunii Europene.

Proiectul va avea o valoare de 2 milioane de euro şi va fi finanţat 50% din fonduri nerambursabile şi 50 % din fonduri proprii ale aeroportului.  „Proiectul propus este complementar proiectului Terminalul Intermodal de Marfă de la Remetea Mare şi va asigura conectarea cu transportul aerian, realizându-se astfel un complex multifuncţional, care să asigure circulaţia rapidă între diferite mijloace de transport: aerian, feroviar şi rutier”, a declarat directorul Aeroportului, Daniel Idolu.

Părtile componente ale Terminalului Intermodal de la Aeroport vor fi: Centrul Cargo, terminalul de cale ferată şi reabilitarea liniei ferate existente în perimetrul aeroportului şi conexiunea acesteia la reţeaua naţională, parcări pentru autoturisme şi conexiuni de transport.

Oficialii Aeroportului Internaţional Timişoara au anunțat vineri că vor pregăti şi un alt proiect european, finanţat prin programul POS – T (Programul Operaţional Sectorial Transport) pentru perioada 2014-2030, prin care va construi infrastructura necesară Terminalului Intermodal.


Acest obiectiv a fost cuprins în Masterplanul General de Transport şi inclus pe lista investiţiilor prioritare la nivel naţional.

1 COMENTARIU

  1. Eu zic sa-i dati si la FREDDY ceva din cascavalul asta sa aiba cu ce cumpara „marfa” sa mai traga pe nasuc ….
    Freddy- alta jartea ce mulge aeroportul ala!!!

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.