La Timișoara se va turna un film în care personajele principale sunt...

La Timișoara se va turna un film în care personajele principale sunt membrii unei familii de bănățeni. Află despre ce este vorba și cum poți apărea și tu în producție

0
DISTRIBUIȚI

film

Casa de producție cinematografică Strada Film anunță organizarea unei preselecții de figurație, sâmbătă, 23 august. Castingul la care sunt așteptați timișoreni de toate vârstele va avea loc la Iulius Mall, spațiul E23, lângă cinema City, între orele 11.00 – 19.00.

În luna septembrie vor avea loc în Timișoara și Arad filmările pt un film de lungmetraj, co-producție româno-germano-maghiară, „La drum cu tata”, care va fi regizat de Anca Miruna Lăzărescu (deja multipremiată pentru scurt-metrajul Silent River – Apele Tac, din 2010).

”Filmul este o poveste când tristă când veselă după un fapt real petrecut chiar în Banat în vara anului 1968, care îi are că protagoniști pe Alex Mărgineanu (cunoscut din «California Dreaming»), Ovidiu Schumacher (tânărul din «Operațiunea Monstrul» și «Felix și Otilia», maturizat în filme precum «De ce trag clopotele Mitică», «Faleze de nisip» și «Primăvara bobocilor», care revine într-un rol principal în film după 1989) și debutantul Răzvan Enciu.


Este povestea unei familii de bănățeni care își pregătește o vacanță în fosta Germanie Democrată, iar când în sfârșit ajung acolo e surprinsă de iureșul evenimentelor din acea vară (Praga era invadată de armatele sovieticilor și ale altor țări «prietene»)”, transmit realizatorii filmului.

Casa de producție Strada Film anunță publicul timișorean interesat să participe la filmări că organizează, la Iulius Mall, o preselecție pentru figurație, căutându-se persoane de toate vârstele. Timișorenii cu vârstă între 5 și 75 de ani, pe care îi amuză ideea de a apărea într-un film, sunt rugați să treacă pe la standul pus deschis în data de 23 august între orele 11.00 și 19.00.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.