Produsele Made in Banat au trecut granița în Serbia. Cum au fost...

Produsele Made in Banat au trecut granița în Serbia. Cum au fost apreciate de vecini GALERIE FOTO

0
DISTRIBUIȚI

poza36Mai multe firme bănățene s-au făcut cunoscute în Serbia. Concomitent cu tradiţionalul festival al berii, la Zrenjanin, localitate aflată la 130 de kilometri de Timișoara, a avut loc o nouă ediţie a expoziţiei „Made in Banat” (Fabricat în Banat), în cadrul celei de a XV-a ediție a Târgului de Inovare, Cooperare şi Antreprenoriat (INOCOOP), la care partener este şi Camera de Comerţ, Industrie şi Agricultură Timiş. Deschiderea oficială a târgului a avut loc joi, la Zrenjanin unde a fost prezentă și Zorana Mihajlovic, Prim Ministru Adjunct și Ministrul Construcțiilor, Transportului și Infrastructurii din Serbia.

În cadrul INOCOOP 2014 au participat 200 de expozanți care au, în proporţie de 85%, activitate de producţie, în timp ce restul reprezintă industria de turism şi servicii. 10 firme finanţate prin programul de cooperare transfrontalieră România – Serbia au beneficiat de un stand gratuit unde și-au făcut cunoscute produsele. Printre acestea se numără Lipoplast (ferestre și uși termopan), Prod GFI (producător mobilier baie), Prospero (panificație, cofetărie), Ambasador Plus (cazane de baie și încălzire centrală), Oglinda (sticlărie), Subin (flori și spații verzi), LIPANGIF (saltele și somiere), MINNA TM SRL (uniforme medicale), BEBE DESIGN (mobilă copii) și Pixel Cargo (transport marfă intern și internațional). În cadrul expoziției, procedura de acordare a mărcii „Made in Banat” a fost semnată și oficial asumată de către partenerii proiectului.

Comenzi mai multe și colaborări cu firme internaționale

Reprezentanții celor 10 firme din județul Timiș, care și-au prezentat produsele în cadrul târgului INOCOOP pentru obținerea mărcii „Made in Banat”, speră să le crească vânzările, să fie căutați sau să obțină colaborări cu Serbia sau cu alte țări din Europa. „Vom vedea pe parcurs cât de important este acest brand. Va însemna ceva, va fi evdențiat, va fi cunoscut și vom vedea dacă vom fi căutați, dacă vom primi comenzi mai multe, dacă vom fi întrebați sau contactați. E greu să spui acum ce va fi pe viitor. Sperăm să fie mai bine, să crească vânzările, să găsim colaboratori, să colaborăm cu Serbia” ne-a spus Mircea Manta, directorul firmei de sticlărie Oglinda.

Alte firme deja prezente pe piețele internaționale doresc să își extindă produsele chiar în Serbia.


„Compania noastră este prezentă deja pe piețele internaționale. În momentul de față asigurăm desfacerea produselor noastre pe piețele din Belgia, Austria, Germania. Intenționăm să găsim colaboratori în Serbia și chiar mai departe”, a explicat Cosmin Dobroiu, directorul de vânzări din cadrul firmei Lipoplast.

Și reprezentanții firmelor din Serbia vor să colaboreze cu alte țări sau chiar cu România și speră ca produsele să fie apreciate după calitatea lor. „Sper că acest proiect reprezintă o șansă în plus pentru firmele din Serbia ca să se prezinte pe piața europeană și nu numai, cu ceva ce descrie calitatea produselor. Ne mândrim că avem produse autohtone care pot fi competitive pe alte piețe. Un produs de calitate este în primul rând un produs de lungă durată. Îi vom ajuta și pe cei mici să își plaseze produsele pe alte piețe”, a spus Diniku Vojin, coordonator proiect CCI Zrenjanin.

Dacă bulionul e făcut în Banat și roșia trebuie să fie de acolo

Procedurile de acordare a mărcii „Made in Banat” s-au finalizat, iar cei ce doresc să dispună de acest brand trebuie să aibă în vedere câteva aspecte importante. Condiția esențială pentru o firmă producătoare de servicii care dorește să vândă sub această marcă este sa fie originară din Banatul românesc sau din Banatul sârbesc, adică să aibă sediul în Banat.

Legat de materia producătoare, cel puțin 51% din aceasta trebuie să provină din Banat. Pe lângă certificatele de funcționare care trebuie să corespundă cu legislația în vigoare, firmele care aplică pentru „Made in Banat” nu trebuie să aibă datorii la stat sau probleme cu Inspectoratul Teritorial de Muncă în privința legislației fiscale. „În cadrul proiectului, cinci firme din România și șase din Serbia vor beneficia de gratuitate, după care partenerii de proiect, Camera de Comerț Timiș, Camera Economică Regională Pancevo, Camera Economică Regională Zrenjanin şi Camera Economică Regională Kikinda, vor continua să sprijine firmele în obținerea mărcii, dar contra cost.

„Cei care doresc să dispună de acest brand pot candida începând cu luna viitoare, iar până în decembrie aceștia își pot depunde dosarele la Camera de Comerț Timiș. O comisie formată din experți le va analiza, iar cinci dintre aceștia vor merge mai departe pentru a primi sigla <<Made in Banat>>”, a explicat Rodica Olinic, din partea Camerei de Comerț, Industrie si Agricultură Timişoara. Reamintim că acest proiect vizează creșterea competitivității IMM-urilor care realizează produse tradiționale, specifice regiunii Banatului istoric, prin promovarea acestora sub marca „Made in Banat”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.