Trafic de CALVAR pentru șoferii care trec prin zona intersecției de la...

Trafic de CALVAR pentru șoferii care trec prin zona intersecției de la Michelangelo. Vezi ce porțiune de drum e afectată GALERIE FOTO

2
DISTRIBUIȚI

trafic michelangelor strada cluj (5)

Nervii șoferilor care au circulat pe strada Cluj din Timișoara spre Spitalul Județean au fost întinși la maximum astăzi.


Aceștia au fost nevoiți să aștepte zeci de minute în trafic, pentru că pe strada Cluj se efectuează lucrări la drum, începând de ieri. La orele de trafic intens, atât ieri, cât și astăzi, sute de șoferi au stat bară la bară pentru că, începând de la pasajul Michelangelo, pe bulevardul care duce spre Spitalul Județean s-a circulat doar pe o bandă.

Marți după-amiază se lucra de zor pe tronsonul cu pricina, iar conducătorii auto au așteptat și 20 de minute până să treacă de zona unde se lucrează, câteva sute de metri. „Am stat de m-am săturat. Peste 15 minute. Data viitoare o sa aleg o altă rută. E bine totuși că se lucrează”, ne-a spus un tânăr care se îndrepta spre Spitalul Județean. Coada de mașini era de câțiva kilometri, iar la orele de vârf se întindea de la hotelul Continental până la intersecția cu Bulevardul Eroilor de la Tisa. Porțiunea respectivă de drum a fost parcursă cu dificultate mai ales de șoferii de la Ambulanță care se grăbeau să ajungă la spital.

Lucrările sunt realizate de firma SDM (Societatea Drumuri Municipale S.A.) și au început ieri. Muncitorii aflați în zonă speră să fie finalizată cât mai curând porțiunea de drum care se întinde de la intersecția cu Bulevardul Vasile Pârvan și până la intersecția cu Bulevardul Eroilor de la Tisa. Urmează, însă, câteva zile cu trafic îngreunat în acea zonă.

2 COMENTARII

  1. ma intreb daca in viata asta o sa apuc sa vad gurile de canal facute la acelasi nivel cu asfaltul ?!??! observ ca este cea mai dificila lucrare pentru noi.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.