Un nou eveniment „Made in Banat” va avea loc în Serbia. Ce...

Un nou eveniment „Made in Banat” va avea loc în Serbia. Ce au pregătit organizatorii pentru următorul târg

0
DISTRIBUIȚI

banatul istoric

Concomitent cu tradiţionalul festival al berii, la Zrenjanin (Serbia), localitate aflată la 130 de kilometri de Timișoara, va avea loc o nouă ediţie a expoziţiei „Made in Banat” din cadrul Târgului de Inovare, Cooperare şi Antreprenoriat – INOCOOP.

Târgul, programat între 28 şi 30 august, se adresează producătorilor din toate domeniile de activitate, proiectul punând accent pe producţia profitabilă, pe inovare şi cooperare. În cadrul proiectului, întreprinderile mici şi mijlocii au prioritate, fiind încurajată, de asemenea, promovarea cooperării interregionale şi transfrontaliere.

Târgurile precedente s-au bucurat de prezenţa a peste 2.350 de expozanţi şi a peste 28.000 de vizitatori, iar această ediţie, a XV-a, reuneşte peste 200 de expozanţi care au, în proporţie de 85%, activitate de producţie, în timp ce restul reprezintă industria de turism şi servicii.


Firmele finanţate prin programul de cooperare transfrontalieră România – Serbia vor beneficia de un stand gratuit unde îşi pot face cunoscute produsele sau serviciile, iar pe toată durata expoziţiei pot participa la diverse conferinţe, seminarii tematice, mese rotunde, prezentări de firmă sau parteneriate de afaceri. Tot în cadrul expoziţiei va fi asumată oficial şi procedura de acordare a mărcii „Made in Banat”.

Proiectul vizează promovarea firmelor care realizează produse tradiţionale, specifice Banatului istoric iar pentru obţinerea mărcii, acestea trebuie să îndeplinească mai multe cerinţe obligatorii. Proiectul, cu o durată de 18 luni, a fost demarat în toamna anului trecut iar după finalizarea procedurii de acordare a brandului, îşi propune să creeze o reţea de cooperare economică transfrontalieră pentru promovarea produselor regionale.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.