Povestea impresionantă a premiantei abandonate de părinți, care speră să aibă un ghiozdănel nou în prima zi de școală

Pentru Ioana și fratele ei Ionuț, primul sunet al clopoțelului are un ecou trist. Cei doi copii nu merg în prima zi de școală de mână cu mama sau tata, așa cum fac restul elevilor, ci intră în clasă singuri. Și asta pentru că „acasă” reprezintă pentru Ioana și Ionuț o cameră într-un centru de plasament din Timișoara, pe care o împart cu alți cinci copii, care au o poveste la fel de tristă ca a lor.

Ioana are doar opt anișori, dar gândește ca un om matur. Prima zi de școală aduce noi emoții pentru fetiță. Ioana trece în clasa a III-a la Liceul Teoretic „William Shakespeare” din Timișoara și și-a propus să fie, și în acest an, printre cei mai buni elevi din clasă. Copilul este motivat să ia doar note bune, mai ales pentru că i s-a promis că va primi în schimb un telefon mobil. Fetița nici nu visează la telefoane mobile de ultimă generație sau tablete, așa cum a văzut la alți colegi de clasă, care au un astfel de gadget încă din clasa întâi.

Ioana povestește zâmbind că abia așteaptă să înceapă școala, să se întâlnească cu colegii de clasă și să învețe noi lecții la Limba Română, materia ei preferată, deși habar nu are în ce ghiozdănel își va băga stiloul și caietele și nici ce pantofi sau hăinuțe va purta. „Nu știu dacă voi avea un ghiozdan sau haine noi sau voi merge tot cu cele de anul trecut”, ne spune zâmbind fetița, care a învățat, în cei patru ani de când se află în centru, că trebuie să se bucure de orice lucru primit în dar, fie el nou sau folosit.

Ruben Iancu, bărbatul care are grijă de cei 26 de copii din Centrul „Frații Lui Onisim”, căruia micuții îi spun „tati”, recunoaște că „mai greu putem să le cumpărăm tuturor copiilor ghiozdane și haine noi înainte de începerea școlii”.

 „Nu știu unde e mama, dar știu unde e tata: la închisoare”

Ioana și fratele ei Ionuț, în vârstă de șase ani, care luni merge în clasa pregătitoare, au o poveste de viață cutremurătoare.

Copiii au fost, practic, lăsați să moară de foame de cei care le-au dat viață și care ar fi trebuit să aibă grjiă de ei. „În urmă cu patru ani, părinții lor au plecat din localitate și, spun ei, i-au lăsat pe copii în grija unei cunoștințe. Dar după patru zile, asistenții sociali, contactați de vecini, i-au găsit pe copii încuiați în casă, fără mâncare. Erau într-o stare greu de descris”, a povestit Ruben Iancu.

Cei doi frați au ajuns în Centrul de Primire în Regim de Urgență din cadrul Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Timiș, de unde au fost luați de reprezentanții centrului „Frații lui Onisim”. Ioana povestește că în cei patru ani de când se află în centru, mama a venit de câteva ori să-i viziteze, dar niciodată nu și-a dorit să-i ia acasă. „Mama nu știu unde e, ne-a vizitat ultima dată acum o jumătate de an, dar tata știu unde e: la închisoare”, ne spune fetița cu o voce tristă.

Totuși, Ioana recunoaște că nu-i e dor de mama, pentru că s-a obișnuit cu noua ei familie. Fetița este ca o mamă pentru Ionuț și ne povestește că nu de puține ori îl mai ceartă atunci când vede că nu este cuminte. „Dacă văd că face ceva rău, îi mai spun că nu e bine, pentru că e fratele meu”, povestește fetița, care este și foarte gospodină.

Ioana visează să devină doctoriță

Pe Ioana am găsit-o în timp ce mătura pe jos, după ce copiii de la centrul de plasament au luat masa de prânz. Mai mult, la cei opt ani ai săi, Ioanei îi place să ajute la prepararea mâncării, și tocmai de aceea unul din visele ei este acela de a deveni bucătăreasă. „Mi-ar plăcea să mă fac și doctoriță, încă nu m-am hotărât”, ne spune fetița zâmbind. Peste doar două luni, în noiembrie, Ioana va împlini nouă ani, dar fetița spune hotărâtă că nu-și dorește ceva anume de ziua ei, ci „ce vrea Domnul să-mi dăruiască”.