Nicolae Robu face noi transferuri la PNL Timiș. Cum i-a cooptat pe...

Nicolae Robu face noi transferuri la PNL Timiș. Cum i-a cooptat pe tinerii conservatori

5
DISTRIBUIȚI

nicolae robu 205Deși a condamnat ordonanța prin care primarii au voie să treacă la alte partide fără a fi excluși, astăzi, edilul șef Nicoale Robu a ieșit în fața presei pentru a prezenta o nouă captură, după fosta conducere a PMP Timiș. Fostul șef al organizației de tineret de la PC Timiș Cosmin Mirișan și fostul secretar Daniel Maxim s-au înscris în PNL. Legat de noii membri, șeful PNL Timiș Nicolae Robu a spus că „președintele și secretarul general al organizației de tineret a Partidului Conservator au decis să părăsească Partidul Conservator și să se alăture și cu un număr de alți tineri conservatori. Nu o să vă vorbesc eu foarte mult despre motivul pentu care au făcut acel pas. Vreau să scot în evidență ce cel puțin tinerii nu pot fi păcăliți la fel de ușor cum cred unii. Acești tineri au mers la Partidul Conservator știind că merg la un partid de centru – dreapta. Au constat că au ajuns la un partid de o cu totul altă orientare și au decis ca ei să își păstreze orientarea și să se manifeste pe culuarul de dreapta al politicii reprezentat de PNL.


În PNL se vor putea afirma este un partid bazat pe meritocrație”.

Secretarul exectiv al PNL Timiș Marian Vasile a spus că “acum două luni când am luat toată conducerea fostului PMP Timiș v-am spus că ni se vor alătura și alte personalități care corespund profilului PNL. Este un episod , eu vă spun, dar nu relevăm nimic deocamdată vor urma și alte personalități care ni se vor alătura. Suntem cel mai important partid de dreapta. Îi vom integra în structurile noastre, deși știm unde o să activeze. Cei doi colegi nu s-au regăsit în ceea ce înseamnă partidul Conservator la nive ideologic și la nivel de structuri de conducere”.
Mirișan Cosmin, fostul șef al organizației de tineret, a spus că „nu m-am regăsit în Partidul Conservator. Am intrat în PC cu sufletul, sunt un om de dreapta de aceea nu m-am putut regăsi acolo”. Mirișan este jurist și consilier la Oficiul teritorial pentru IMM-uri.

Întrebat dacă este onorat să primească tineri care au migrat, deși contestă ordonanț prin care primarii pot să se mute la alt partid fără a-și pierde mandatul, Robu a spus că „niște tineri au mers la un partid care s-a declarat a fi de centru –dreapta. Au avut răbdare doi trei ani să vadă că dacă partidul se comportă ca un partid de dreapta așa cum scrie în statut. Cineva care dorește să activeze într-un partid de dreapta nu se poate împăca ca acel partid să fie consecvent unul de stânga. Acești tineri rămân consecvenți în alegerile lor””, a spus Robu.

5 COMENTARII

  1. Umbla dupa ciolan, probabil in P.C. AU FOST ATIT DE BUNI INCIT AU TREBUIT S-A PLECE. au mers la Oftaficiuc si
    Popoviciu { vezi aeroportul}, cred ca nu mai pot beneficia de
    nimic si vor pleca si din P.N.L.

  2. Ce putem spune despre cei 2?! Conducatorul ales, si sustinut de toata organizatia de tineret, pus pe functie si plimbat de Grapini, care din incompetenta a plecat cu coada intre picioare dupa ce s-a facut de +++ , iar de acel Daniel, nu am gasit nimic consistent, in afara de faptul ca are liceul terminat! Mari achizitii a facut si PNL-ul! Noua generatie:)) de incompetenti!

  3. Marian Vasile ar fi mai bine să tacă. În ultima perioadă, nemaifiind vice la județ, crede că este nr.2 în partid. Prea crede el că le știe el pe toate, mica Mafaldă.

  4. halal achizitie… de ce? pai niciunul din astia doi nu au facut nimic in organizatia PC. nimic constructiv. Singura actiune a lui Mirisan a fost un concert caritabil de unde tot el s-a pricopsit cu niste bani si a lasat in urma si ceva datorii la artistii care au participat. Faptul ca Maria Grapini l-a plimbat la actiunile PC nu inseamna ca el a si construit ceva. A primit organizatia de tineret in martie 2013 cadou de la fostul presedinte Matias care avea o rafuiala cu un al refugiat la PLR.. Meritul lui Mirisan este ca aproape a dizolvat organizatia de tineret, creand conflicte in jurul lui. Prin urmare Mirisan a fost presedinte al tinerilor conservator dar niciodata liderul lor. Liderii erau altii..cei care mobilizau oamenii in jurul lor…Matias si Dragota.
    Ceea ce este adevarat este ca majoritatea nemultumirilor din partid sunt datorate Mariei Grapini care nu is a putea schimba niciodata atitudinea si nici nu va invata sa-si respecte colegii de organizatie.. mai mult e de neinteles de ce pentru ea intotdeauna ultimii veniti sunt cei mai buni…desi aia pleaca primii… vezi STANCU, MIRISAN, PREUNCA, etc.

    Cred ca ar trebui sa analizeze dumneaei ca sunt unii care chiar daca au suportat tipetele, jignirile si urletele ei sunt inca membrii PC de ani buni..

    de neinteles de altfel cum poate promova oameni cu o ”inteligenta„ deosebita precum Boglut, Geana, Davitoiu..consilieri despre care nimeni nu a auzit pentru ca activitatea publica e nula… proiecte O… eventual au mai ras unii de ei prin sedintele de CL si CJ….

  5. Adevarul e ca asa penibili in toata cariera nu am vazut! In primul rand, de unde atata tam-tam? Cine sunt cei 2? ??? Mirisan conducator? De cand? Eventual concesionar de lucruri gata facute, tipic politician parvenit, cu costum pus, aere de print neinteles!!! Subtire domn’e, subtire! Iar acel Maxim? De unde a aterizat? Ce competenta sau studii are baietandrul acela! Partea amuzanta este cand vor zbura din PNL, nu de alta dar ce sa faca ei pe acolo, eventual consumatori de cafea si barfe!

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.