Ponta, despre „marţea neagră” din 2013: O foarte bună operaţiune de propagandă

Ponta, despre „marţea neagră” din 2013: O foarte bună operaţiune de propagandă

0
DISTRIBUIȚI

Victor-Ponta

Liderul PSD, premierul Victor Ponta consideră că evenimentele din 10 decembrie anul trecut, zi denumită „marţea neagră”, când în Parlament au fost adoptate o serie de proiecte de legi controversate privind sistemul de justiţie, au reprezentat „o foarte bună operaţiune de propagandă”, scrie Mediafax.

El a răspuns astfel întrebat la Biblioteca Naţională, unde a fost prezent pentru lansarea unei cărţi denumite „STATUL SUNT EU! Un raport asupra politizării justiţiei româneşti”, scrisă de profesorul universitar Alexandru Radu şi lectorul universitar Daniel Buti, ce poziţie are în prezent faţă de „marţea neagră”, când proiecte de legi au fost votate în Parlament într-o procedură netransparentă şi au generat suspiciunea că sunt promovate pentru a salva membri ai Uniunii Social-Liberale cu probleme în justiţie. „O foarte bună operaţiune de propagandă.


Când e operaţiune de propagandă, dai înapoi​”, a spus Ponta.

Ziua de marţi, 10 decembrie 2013 a fost numită de către reprezentanţii societăţii civile şi de presă ca „Marţea Neagră”, din cauza adoptării unor legi precum cea a amnistierii unor infracţiuni şi graţierii unor pedepse, parlamentarii fiind acuzaţi că şi-au erijat o „superimunitate”.Modificările legislative au generat proteste şi reacţii pe plan intern şi extern, preşedintele Traian Băsescu afirmând atunci că ceea ce s-a întâmplat în „marţea neagră” ar fi un motiv serios de dizolvare a Parlamentului, iar, dacă ar intra în vigoare acele legi, România ar ieşi din criteriile de la Copenhaga.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.