Sorin Grindeanu, un nou atac la adresa primarului în privința spitalului de...

Sorin Grindeanu, un nou atac la adresa primarului în privința spitalului de copii: „Banii sunt disponibili, mi se pare jenant acest joc politicianist ieftin” VIDEO

1
DISTRIBUIȚI

Spitalul de copii Louis Turcanu

Deputatul Sorin Grindeanu i-a trimis, în direct la emisiunea PRESSALERT LIVE, un mesaj primarului Nicolae Robu legat de fondurile alocate pentru noul corp de clădire al Spitalului de Copii „Louis Țurcanu”.

La sfârșitul lunii august, Nicolae Robu a declarat public că banii pentru noul corp de clădire al Spitalului de Copii „Louis Țurcanu” nu au ajuns în conturile Primăriei Timișoara. „Banii efectivi nu au venit. Noi am făcut deja plăți de peste 1 milion de lei la Spitalul de Copii. Lucrările sunt făcute de peste 2 milioane de lei, dar banii au fost plătiți de la bugetul local. Nu am primit oficial hârtie că s-au dat banii, dar am înțeles că s-a publicat în Monitorul Oficial, numai că alocări pe hârtie sunt foarte multe. Nu ai certitudinea că banii îți și vin. Eu sper să ne vină. În momentul în care vor fi intrați în cont, în mod cert voi face un anunț public”, a declarat Robu acum trei săptămâni.

Întrebat de moderatorul emisiunii dacă banii au venit, Grindeanu a răspuns că „mi se pare jenant, pentru funcția de primar, acest joc politicianist ieftin ce-l face domnul Robu. I-aș transmite acum în direct să sune acum la primărie, dacă urmărește această emisiune, să întrebe la Direcția Economică dacă vineri poate să facă rectificare de buget, pentru că e rectificare de buget plănuită în plenul de vineri, și că i-au venit banii.


Dacă are putere să sune sau ne vedem când vrea dânsul, dar să recunoască mâine că i-au venit banii, sunt bani pe acest an. A venit fișa de buget de la Ministerul Sănătății, a fost transmisă către Direcția de Sănătate Publică. Dânsul trebuie să facă rectificare de buget și trebuie să îi cheltuie, ceea ce nu a făcut anul trecut. Trebuie să îi cheltuie până la sfârșitul anului”, a spus Grindeanu în cadrul emisiunii.

Tot deputatul a mai afirmat faptul că Robu amână proiectele care nu îi plac sau le găsește nod în papură și că își asumă proiecte pe care nu le-a făcut acesta. „Că domnului Robu, pe proiectele pe care le-a făcut el, proiectele care nu îi plac, nu le consideră o prioritate și găsește motive să le tot amâne, să le găsească nod în papură, sunt lucruri pe care cred că toți timișorenii l-au văzut. Faptul că anumite proiecte care sunt făcute nu de dânsul și le asumă. E o tactică pe care o folosește cu toate celelalte proiecte”, a afirmat deputatul.

Sorin Grindeanu nu își asumă niciun merit după ce se va termina proiectul cu Spitalul de Copii „Louis Țurcanu” și dacă va candida la Primăria Timișoara nu se va folosi de acesta în campania electorală.  Acesta a spus că uită că este ideea lui pentru că nu o face pentru el ci pentru Timișoara si pentru regiune. „Spitalul și acel corp nu îl duce aceasă nici Grineanu și nici Robu, e un spital de care Timișoara are nevoie. Sunt de acord, uit că e proiectul meu, nu a fost ideea lui Sorin Grindeanu sau a altora din Timișoara. Tot meritul e al lui Nicolae Robu.  Important e să realizeze că, chiar dacă nu e proiectul dânsului, trebuie să îl facă. Vă rog frumos, domnule primar, nu mai amânați acest proiect doar pentru că nu este al dumneavoastră. Dorința mea e să se facă acest corp de clădire și nu mă voi folosi de el în campania electorală. Dacă îl va considera o prioritate și lucrurile vor merge mai rapid, voi spune că tot meritul este al lui Nicolae Robu”, a explicat Grindeanu în emisiunea PRESSALERT LIVE, promițând că dacă va candida la funcția de primar al Timișoarei nu se va folosi de acest proiect în campanie, dacă va fi gata până atunci corpul de clădire.

1 COMENTARIU

  1. Bravo pentru Dr. OVIDIU ADAM, managerul Spitalului de Copii „Louis Țurcanu” Timisoara care este un ADEVARAT DOMN, calm, echilibrat si care NU intervine cu afirmatii circare!

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.