Un bărbat în vârstă de 58 de ani, angajat la o societate comercială din Arad, care executa lucrări în incinta curţii fostei fabrici Arbema, a căzut de pe o schelă, de la o înălţime de 15 metri, conform portalului radioresita.ro.
La faţa locului a ajuns un echipaj SMURD, însă încercările de resuscitare nu au dat rezultaţ din cauza leziunilor interne foarte grave. Ancheta – în acest caz – a fost preluată de procuror şi de către cei de la Inspectoratul Teritorial de Muncă Arad. Autorităţile trebuie să stabilească dacă bărbatul avea echipament adecvat pentru a lucra la înălţime şi dacă angajatorul a respectat toate măsurile de prevenire a unor accidente de muncă.
Foto: arhivă