VREMEA, răcoroasă dimineaţa şi noaptea. PROGNOZA METEO pentru joi şi vineri, în...

VREMEA, răcoroasă dimineaţa şi noaptea. PROGNOZA METEO pentru joi şi vineri, în ţară şi în Bucureşti

0
DISTRIBUIȚI

meteo

Vremea va fi în general frumoasă joi, dar se va menţine răcoroasă dimineaţa şi noaptea, cu precădere în nord şi în centru. Cerul va fi parţial noros în sud-estul extrem, unde vor mai fi condiţii ca, izolat să plouă slab, în timp ce în restul zonelor va fi variabil la senin, scrie Mediafax.

ÎN ŢARĂ

Joi, vântul va continua să prezinte intensificări temporare în regiunile sud-estice, dar şi în zona monană înaltă. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 20 şi 26 de grade, iar cele minime se vor încadra între 0…2 grade în depresiunile Carpaţilor Orientali şi 15…16 grade pe litoral.


Spre dimineaţă, în zonele joase, izolat se poate forma ceaţă, iar în depresiuni vor fi condiţii de brumă.

ÎN ŢARĂ

Vineri, vremea va fi predominant frumoasă ziua, iar regimul termic va fi caracterizat de valori apropiate de mediile climatologice ale perioadei, în aproape toată ţara. Cerul va fi variabil la senin, cu unele înnorări în a doua parte a nopţii în vestul şi sud-vestul teritoriului, unde va ploua pe arii restrânse. Vântul va sufla slab şi moderat. Temperaturile maxime se vor încadra între 20 şi 26 de grade, iar cele minime între 1…3 grade în depresiunile intramontane şi 15…16 grade pe litoral şi în Dealurile de Vest. Spre dimineaţă, în zonele joase, izolat se poate forma ceaţă.

ÎN BUCUREŞTI

Joi, vremea va fi predominant frumoasă, dar răcoroasă dimineaţa şi noaptea. Cerul va fi variabil la senin, iar vântul va sufla în general moderat. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 25 de grade, iar cea minimă va fi de 11…12 grade, mai scăzută în zona preorăşenească, spre 8 grade.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.