Astăzi Pressalert împlineşte cinci ani. Ar trebui să vă scriu ceva pe această temă, dar adevărul este că numai fondatorul acestui site, Dragoş Boţa, o poate face. E singurul care a trăit toate etapele şi probabil nimeni nu a simţit urcuşurile şi coborâşurile la intensitatea la care le-a simţit el.
Şi totuşi, exceptându-l pe genialul coleg Adrian Pîclişan, eu sunt cel mai vechi membru din echipă. Până la Pressalert am avut trei locuri de muncă. Recordul meu? Nouă luni. Tatăl meu deja se speriase. Am demisionat de la primul job după nouă luni. O spun fără dubii. Avem gânduri sinucigaşe zi de zi. Al doilea job a fost pentru mine un moment de tranziţie. Acolo am stat doar trei luni şi am găsit un soi de linişte. O vreme. Apoi mi-am dat seama că zi de zi mă uit la ceas şi mă întreb cât mai am până pot pleca.
E un chin groaznic să simţi cum zi de zi viaţa ţi se scurge printre degete la un loc de muncă unde nu te simţi ok. Şi nu era vina cuiva. Pur şi simplu nu era locul potrivit. Voiam în meseria pentru care m-am pregătit.
Prima şansă în presă am primit-o de la scriitorul şi jurnalistul Robert Şerban. Şi ţin să îi mulţumesc public. Fără acea şansă astăzi nu eram aici. După câteva luni de colaborare la Ora de Timiş, am decis să plec. După am fost ofertată de Dragoş Boţa. Primul gând care mi-a trecut prin minte a fost ce să fac eu aici că eu nu scriu de DNA şi nici investigaţii nu fac. Am acceptat. Nu am crezut nicio secundă că voi rămâne atât de mult. În mai 2015 voi împlini trei ani de Pressalert. Cu bune şi cu rele. Cu nervi, cu zile în care am vrut să plec şi cu zile în care probabil am fost la un pas de a fi dată afară.
Nu îmi plac prefăcătoriile şi nu aş putea spune că aici totul este perfect, că nu este. Dar este locul în care am zăbovit cel mai mult. Şi nu din greşeală sau lipsă de alternative, ci pentru că aşa am ales. Şi dragilor, am un singur lucru să vă spun. În viaţa puţine lucruri contează cu adevărat. Locul de muncă e unul dintre ele. Iar satisfacţia cea mai mare e să poţi să fii tu, să fii acceptat cu bune şi cu rele, contează ca munca ta să fie apreciată, contează să simţi că şi tu contezi şi că eşti un om de bază. Contează să adormi mort de oboseală, dar mâine să mergi tot cu drag la muncă. Toate astea eu le-am găsit aici. Şi dacă e să vă spun ceva din inima mea, la cinci ani de Pressalert e doar atât: urmaţi-vă inimile. Faceţi meseriile care vă plac, fiţi voi, iubiţi pe cine doriţi.
Felicitări pentru editorial! La cât mai mulți ani în care să reușiți să vă faceţi meseria exact cum vă place! Din articolele pe care le-ați scris până acum consider că ați devenit în acest timp un jurnalist care poate să fie mândru că are un cuvânt important de spus în presă. Îl felicit pe această cale și pe jurnalistul Robert Şerban, care v-a provocat să încercați să pătrundeți tainele jurnalismului. Nu a greșit.