800 de elevi de clasa a VIII-a, care învață în 20 de unități de învățământ din județul Timiș, vor fi pregătiți suplimentar pentru cel mai important examen din viața lor, de luni. În fiecare săptămână, elevii vor primi cinci ore de meditații gratuite, trei la Matematică și două la Limba Română, cu bani de la Uniunea Europeană.
În schimb, cadrele didactice care-i vor pregăti pe elevi pot primi cel mult 600 de lei în plus la salariu.
„Un număr de 20 de unități de învățământ se regăsesc în faza de pilotare a programului de pregătire a elevilor în vederea recuperării decalajelor la învățătură pentru susținerea examenului de Evaluare Națională. În această săptămână a avut loc o întâlnire cu acele cadre didactice care vor lucra efectiv la clasă. Sperăm să avem sprijinul familiilor, să avem înțelegere, să fie elevul motivat, dar și cadrul didactic pentru a duce la bun sfârșit această încercare a noastră de a-l motiva pe elev, de a-l ajuta să parcurgă programa școlară”, a precizat Aura Danielescu, inspectorul școlar general al județului Timiș.
Din ianuarie 2015, vor primi meditații gratuite cu bani de la Uniunea Europeană și elevii de clasa XII-a, iar cei de-a IX-a și a X-a, dar și părinții acestora, vor lua parte la o serie de activități, tot în cadrul unui proiect european.
Unde pot lua meditații gratuite și la limba romana și la matematică