Decizie DRASTICĂ pentru doi șefi din cadrul DRDP Timişoara, pentru proasta întreținere...

Decizie DRASTICĂ pentru doi șefi din cadrul DRDP Timişoara, pentru proasta întreținere a autostrăzii. Câte accidente au avut loc în cinci ore

0
DISTRIBUIȚI

După ce pe autostrada A1, între Sebeş şi Orăştie, au avut loc în noaptea trecută trei accidente în cinci ore, şeful Secţiei de Drumuri Naţionale Deva Alexandru Borbeanu a fost suspendat din funcţie şi e cercetat disciplinar, iar directorul adjunct al Direcţiei de Întreţinere al Direcţiei Regionale de Drumuri şi Poduri Timişoara, Sorin Ghihor Izdrăilă, va ajuge în faţa unei comisii de cercetare disciplinară.

Cele trei accidente au avut loc în intervalul orar 3.00 şi 8.00, pe fondul neadaptării vitezei la condiţiile de drum – ploaie şi temperaturi negative, pe Autostrada A 1, între kilometri 304 şi 329. În primul accident au fost implicate cinci autovehicule, dintre care patru de transport marfă şi un microbuz cu pasageri, în al doilea un tir şi o autoutilitară, iar o oră mai târziu o maşină a derapat şi a intrat într-un parapet.

„În intervalul orar 03:50 și 06:20, CNADNR SA a acţionat cu un număr de şase utilaje de răspândire material antiderapant. Au fost utilizate 36 tone de sare, care au fost răspândite între km 304 şi km 335 pe Autostrada A1 pentru prevenirea şi combaterea lunecuşului şi poleiului. Evenimentele rutiere s-au produs în intervalul orar dintre două patrulări ale utilajelor de răspândire material antiderapant, din cauza fenomenului de spălare a materialelor antiderapante împrăştiate pe partea carosabilă, fenomen generat de ploi”, se arată într-un comunicat de presă emis, vineri, de CNADNR SA.

Potrivit sursei citate CNADNR SA efectuează o investigaţie proprie în legătură cu modul în care s-a acţionat pe plan local, cât şi modul în care a acţionat prestatorul de servicii de întreţinere pe timp de iarnă.

„Menţionăm că şeful Secţiei de Drumuri Naţionale Deva domnul Alexandru Borbeanu a fost suspendat din funcţie acesta urmand a fi cercetat disciplinar.


Pe perioada desfăşurării cercetării disciplinare atribuţiile de serviciu ale somnului Alexandru Borbeanu au fost preluate de domnul Sorin Dudaş. Totodată, precizăm că va instituită şi o Comisie de cercetare disciplinară pentru domnul Sorin Ghihor Izdrăilă — directorul Adjunct al Direcţiei de Întreţinere al Direcţiei Regionale de Drumuri şi Poduri Timişoara”, se mai arată în comunicat.

În funcţie de rezultatele cercetării disciplinare la nivelul CNADNR SA, „vor fi sancţionaţi toţi cei care nu şi-au îndeplinit atribuţiile de serviciu, iar în cazul prestatorului de servicii de întreţinere pe timp de iarnă, în situaţia în care acesta nu a respectat obligaţiile contractuale, vor fi aplicate penalităţi conform contractului”.

Participanţii la trafic pot furniza şi obţine informaţii despre starea reţelei de drumuri naţionale şi autostrăzi la Dispeceratul Comandamentului Central de Iarnă, la numerele de telefon 021/9360, TEL VERDE 0800.80.9360 sau de pe pagina de web a Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România SA www.cnadnr.ro.

Foto: Arhivă

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.