Ipocriții în lumea contemporană, analizați de doi scriitori sinceri. Când are loc...

Ipocriții în lumea contemporană, analizați de doi scriitori sinceri. Când are loc evenimentul

0
DISTRIBUIȚI

Ce poate fi astăzi mai interesant și mai incitant decât un „Ghid al ipocriților”. Ipocritul străbate netulburat istoria omenirii, rafinându-și mijloacele, dar păstrându-și în esență aceleași atribute. Lumea contemporană l-a modificat insesizabil, în el recunoscându-se cu ușurință prototipul, cu toate tarele lui morale, surprins de marea literatură.

unnamed

Miercuri, 26 noiembrie, ora 18.00, la Librăria „Cartea de nisip” din Timișoara, Péter Demény va intra în dialog cu Robert Șerban pornind de la volumul „Ghidul ipocriților”, apărut la Editura Cartea Românească în 2013. Péter Demény i-a studiat pe ipocriți și le-a creat profilul psihologic.


Toți sunt clasificați în această carte care, în felul acesta, este nu doar un ghid de orientare în lumea lor plină de hâțișuri și de tenebre sufletești și spirituale, ci și un util instrument de autocunoaștere.

„Ipocriții sunt exemplarele unei specii care nu e, nici pe departe, pe cale de dispariție. Îi putem întâlni oriunde, chiar și când stăm acasă aparent liniștiți, negândindu-ne că suntem în apropierea lor. De fapt, ni se întâmplă să fim ipocriți noi înșine, într-o situație sau alta, în diferite ocazii care ne iau pe nepregătite: din cauza surprizei, rostim cuvinte la care nu am reflectat îndeajuns sau ne purtăm de parcă n-ar exista în noi nici urmă de sinceritate, credibilitate sau consecvență”, spune Peter Demeny

Născut în 1972 la Cluj, Peter Demeny este doctorand al Facultății de Litere a Universității „Babes-Bolyai”. A publicat nouă volume: poezie, proză, eseuri, publicistică. În limba română, publică eseuri, articole și versuri în Observator cultural,22, Bucureștiul cultural, Ziarul de duminică, Liternet,  Apostrof, Teatrul azi, Corso. În prezent, este redactorul rubricii de eseuri a revistei literare târgumureșene Lato.

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.