Niţu: „Faptele Alinei Bica sunt grave, dar nu au fost săvârşite din...

Niţu: „Faptele Alinei Bica sunt grave, dar nu au fost săvârşite din funcţia de la DIICOT”

1
DISTRIBUIȚI

Procurorul general Tiberiu Niţu a declarat, vineri, că faptele pentru care a fost reţinută Alina Bica sunt grave, însă nu au fost săvârşite în timpul exercitării funcţiei de procuror sau de şef al DIICOT, el precizând că dacă aceasta nu demisionează, va solicita revocarea ei din funcţie.

Tiberiu Niţu a spus, la intrarea în sediul Parchetului Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, că Alina Bica se bucură de prezumţia de nevinovăţie.

Procurorul general a subliniat că Direcţia de Investigare a Infacţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT) este o structură extrem de importantă, este constituită din procurori oneşti, care ştiu să îşi facă treaba şi care este apreciată la nivel internaţional.

Întrebat cine va conduce DIICOT în perioada următoare, Niţu a spus că, pentru început, conducerea Direcţiei va fi asigurată de procurorul şef adjunct, împreună cu el.

Niţu a fost întrebat şi dacă se va întruni Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) pentru suspendarea din funcţie a Alinei Bica, răspunzând că dacă aceasta nu îşi va da demisia, el, în calitate de procurorul general al Parchetului ICCJ, va analiza şi va solicita revocarea ei din funcţia de conducere şi din DIICOT.

Întrebat de ce CSM a încuviinţat arestul la domiciliu, în condiţiile în care în alte cazuri încuviinţarea este pentru arestare preventivă, Tiberiu Niţu a spus că decizia CSM nu este o imixtiune în procedura unei instanţe, ci este o procedură prevăzută de lege, prin care se încuviinţează luarea unei măsuri preventive, mai departe decizia aparţinând instanţei.

Tiberiu Niţu a mai spus că a fost informat de către procurorul şef al DNA, Codruţa Kovesi, joi seară, despre măsurile luate în cazul Alinei Bica.

Alina Bica a fost reţinută de DNA, joi noapte, pentru abuz în serviciu, după ce Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor din cadrul ANRP din care actualul procuror-şef al DIICOT a făcut parte, a acordat, în 2011, o despăgubire pentru un teren supraevaluat din Capitală.

Surse judiciare au declarat pentru Mediafax că Alina Bica, în mod indirect şi voalat, ar fi sugerat celorlalţi membri ai comisiei să aprobe dosarul de despăgubire al omului de afaceri Gheorghe Stelian, un apropiat al lui Dorin Cocoş. Concret, explică sursele citate, Alina Bica nu le-ar fi solicitat direct membrilor comisiei acest lucru, dar a lăsat de înţeles că documentaţia din dosar era corectă, astfel că puteau semna fără grijă.

La un timp după aprobarea acestui dosar, Alina Bica ar fi primit, prin interpuşi, un teren în comuna Snagov. Sursele citate arată că nu este clar dacă interpuşii sunt cunoştinţe sau rude ale omului de afaceri Gheorghe Stelian, dar menţionează că, imediat ce terenul a intrat în posesia Alinei Bica, aceasta l-a vândut, iar o parte din banii obţinuţi astfel ar fi ajuns la Dorin Cocoş.

Secţia de procurori a CSM s-a reunit, joi seară, pentru a discuta solicitarea DNA de reţinere şi arestare a Alinei Bica şi au încuviinţat reţinerea şi arestarea la domiciliu. Bica va fi prezentată la instanţa supremă pentru luarea măsurii preventive.

În acelaşi dosar, procurorii anticorupţie au pus în mişcare acţiunea penală şi i-au reţinut pentru 24 de ore pe Lăcrămioara Alexandru şi pe Dragoş Bogdan, care, alături de Bica, au făcut parte din Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor din cadrul ANRP.

Potrivit unui document obţinut de Mediafax, terenul a fost evaluat de expertul evaluator Emil Nuţu, din cadrul S.C. Business Evaluator S.R.L.

Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor din cadrul ANRP a fost compusă, în 2011, şi din fostul preşedinte al ANRP Crinuţa Dumitrean, Cătălin Florin Teodorescu, deputat PDL, Marko Attila, deputat UDMR, Sergiu Diacomatu, fost membru PMP, numit în ianuarie preşedintele PNL Sector 1, şi Remus Virgil Baciu, toţi foşti vicepreşedinţi ai ANRP, alături de Oana Vasilescu.

Remus Baciu a fost condamnat, în aprilie, la cinci ani de închisoare cu executare, pentru că a primit 270.000 de euro pentru a urgenta dosare de restituire de proprietate.

Potrivit procurorilor DNA, membrii comisiei „au aprobat, în unanimitate, raportul de evaluare întocmit de expertul evaluator Nuţu Emil, din cadrul S.C.


Business Evaluator S.R.L., prin care a fost stabilită o valoare a terenului în suprafaţă de 13,0535 hectare de 377.282.300 lei, prin supraevaluarea acestuia cu suma de 263.327.559 lei (echivalentul a 61.714.021,6 euro), prejudiciind cu această sumă bugetul de stat”, se arată în documentul obţinut de Mediafax.

Astfel, potrivit procurorilor, ei au facilitat obţinerea unor avantaje patrimoniale de către Gheorghe Stelian, Valentin Vişoiu, Adrian Andrici, acţionar la CS Universitatea Craiova, şi Gabriel Gheorghe, care au împărţit prejudiciul de peste 61 de milioane de euro, astfel: Stelian – 46.288.238 euro, Vişoiu – 7.035.812 euro, Andrici – 4.196.800 euro şi Gheorghe – 4.196.800,2 euro.

Valentin Vişoiu, acţionar la societăţile CNCD SA, Conarg SA, Conarg Real Estate SRL, este arestat la domiciliu, fiind cercetat şi în dosarul de corupţie al primarului Piteştiului Tudor Pendiuc, pentru dare de mită, spălare de bani şi complicitate la abuz în serviciu.

Pe 15 octombrie 2014, Direcţia Naţională Anticorupţie s-a sesizat din oficiu cu privire la săvârşirea unor infracţiuni de corupţie, în legătură cu reconstituirea unui drept de proprietate asupra terenului agricol, în suprafaţă de 13,0535 de hectare, situat în zona Plumbuita, din sectorul 2.

Potrivit procurorilor, la data de 15 martie 2011, Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor din cadrul ANRP, din care făceau parte Alina Bica, Lăcărmioara Alexandru şi Dragoş Bogdan, a aprobat raportul de evaluare a terenului de 13 ha din Capitală cu încălcarea prevederilor art. 16 alin. 7 din Legea nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei.

Astfel, membrii comisiei, luând la cunoştinţă de concluziile raportului de evaluare a terenului, nu au constatat că expertul evaluator a supraevaluat terenul respectiv, de la 113.954.741 lei (valoare reală) la 377.282.300 lei (valoarea unui teren asemănător situat într-o zonă centrală a Capitalei).

Aceştia ar fi fost conştienţi însă că terenul era supraevaluat, aspect ce reiese şi din faptul că, anterior, în şedinţa din 24 februarie 2011, când dosarul respectiv mai fusese analizat, s-a dispus amânarea luării unei decizii pentru următoarea şedinţă, fiind solicitată participarea evaluatorului şi întocmirea unui scurt istoric al dosarului, mai notează anchetatorii.

După emiterea deciziei de despăgubire, la data de 15 martie 2011, oamenii de afaceri, beneficiari ai drepturilor litigioase asupra terenului din anul 2010, au obţinut titluri de conversie în acţiuni la Fondul Proprietatea, listat la bursă din data 25 ianuarie 2010, în cuantum de 377.282.300 lei, echivalentul a 89.426.189 euro (755/metru pătrat).

Prin îndeplinirea în mod necorespunzător a atribuţiilor de serviciu, de către membrii Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, a fost produs statului român un prejudiciu în valoare de 263.327.559 lei (echivalentul a 62.548.113 euro), reprezentând supraevaluarea, concomitent cu obţinerea unor foloase necuvenite pentru beneficiarii drepturilor litigioase, mai spun procurorii.

Bica a fost recent în atenţia publică, înainte de primul tur al alegerilor prezidenţiale, după ce a apărut într-o serie de fotografii alături de Elena Udrea, la Paris. Fotografiile respective au apărut, timp de câteva ore, pe un site, unde nu au mai putut fi apoi accesate.

Alina Bica este şefa DIICOT din mai 2013, fiind numită la propunerea ministrului interimar al Justiţiei de atunci, premierul Victor Ponta.

În septembrie 2012, numele ei era vehiculat pentru funcţia de procuror general. Tot atunci, în presă a fost publicată o convorbire telefonică interceptată pe care aceasta ar fi avut-o cu fostul şef al ANAF Sorin Blejnar, discuţie în care Bica se interesa de funcţia pe care urma să o ocupe la ANAF o cunoştinţă a ei.

1 COMENTARIU

  1. S-a ne spuna d-nul Nitu, ce articol prevede ca C.S.M-ul poate aresta.
    Iar Alina Bica, era secretar de stat l-a MINISTERUL JUSTITIEI deci;
    Procurorii erau subordonati infractoarei.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.