Norocul să îi ajute pe cei inteligenţi. Cei proşti se descurcă şi...

Norocul să îi ajute pe cei inteligenţi. Cei proşti se descurcă şi singuri

0
DISTRIBUIȚI

Am ales să-mi încep editorialul de astăzi prin intermediul unui proverb, menit să ilustreze diferenţele de opinie atunci când vine vorba de o analiză „serioasă“ a fenomenului ăsta cât se poate de neserios – socotit de unii- numit clubbing. Cei care au văzut vreodată filmul „24 hours party people“ poate au remarcat o zicală mişto p-acolo care zicea ceva de genul „Istoria muzicii moderne arată ca două valuri. Atunci când unul coboară, celălalt urcă, iar uneori cele două valuri se unesc“. Valul care „coboară“ este în cazul nostru tot ceea ce înseamnă muzică din categoria artă. Indiferent de stil. Pasiune, suflet, alea alea. Valul care „urcă“ este cel care se lăfăie pe frecvenţele noastre radio. Sau în programele TV. Ba chiar şi online, la articolele alea cu şoc, groază, senzaţional sau „nu o să-ţi vină să crezi“. Ideal este ca cele două valuri să se intersecteze. În punctul acesta se află fericitele fiinţe umane care sunt încadrate în clasa de mijloc, cei care ştiu să discearnă între bine şi rău fără patimă, care ştiu să se energizeze cu părţile bune din ambele valuri. Nu mă număr printre aceia care critică inconsistenţa sau superficialitatea unui anumit stil. Popular sau nu. Şi asta pentru că, încetişor pe lângă fotbal şi politică tăt românu’ se pricepe şi la critică.


Arătăm cu degetu’ dar niciodată nu-l îndreptăm spre noi. Căutăm cu ardoare vinovaţi. Şi îi găsim. În persoana patronilor, a promoterilor, a muzicienilor, a ziariştilor sau a politicienilor.

Ne plângem că Timişoara e invadată de cocalari, că nivelul de cultură muzicală al tinerei generaţii este sub limita bunului simţ, că „în alte vremuri“ oraşul era altfel ş.a.m.d. Şi totuşi ce vină are persoana care aduce un nume din orice zonă muzicală ştiind că există un public numeros pentru evenimentul respectiv? Patronul care vrea să aibă barul gol la sfârşitul concertului sau a petrecerii? Sponsorul care are un anumit target? Şi care câştigă şi el un bănuţ prin mici „inginerii financiare“ profitabile pentru toată lumea? Ce vină are DJ-ul de club care pentru a fi pe placul clienţilor pune doar piesele alea deep – house care-s la modă? Nimeni nu are nicio vină. Fiindcă, la urma urmei, totul e un business şi dacă lumea vrea să asculte Bailando, apăi asta i se dă. Unirea celor două valuri nu trebuie căutată în iniţiativa particulară. Unica salvare ar putea să vină din partea feliei denumite generic „de stat“. Din păcate, acţiunile culturale promovate de politicienii noştri sunt aberant de neinspirate. Sunt la fel de inodore, incolore şi insipide ca şi politicienii în cauză. Fie sunt prea elitiste, fie sunt prea „pentru toată lumea“. Lipsa clasei de mijloc se resimte tot mai acut şi-n „felia“ asta. Oamenii care luptă împotriva valului urcător, prin oferirea unei alternative viabile sunt tot mai puţini. Cu toate acestea, meciul nu e pierdut. Valul cel bun poate să urce din nou.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.