Mi-a plăcut ideea (deși deloc originală) a unor studenți de la UVT care i-au transmis un mesaj video președintelui. I-au spus cum arată România la care visează. Mi-a plăcut mai ales unul dintre mesaje, cel care arată spre Spitalul Județean. În România visurilor acestor tineri, spitalul nu e locul unde oamenii vin să moară. Mărturisesc că m-a impresionat faptul că știau și că li s-a părut relevant să afirme. Nu vreau să mă gândesc din drama cui s-au inspirat. Sunt, în perioade scurte de timp, cu zecile.
Au trecut luni bune, s-au schimbat manageri, dar infecțiile intraspitalicești continua să facă victime. Celor aflați al conducere li s-a părut mai simplu să spună că nu au probleme în secții, că viața e roz, saloanele curate și parfumate. Apoi au fost schimbați și nu au mai trebuit să dea explicații.
Noii șefi nici nu știu de unde să înceapă curățenia generală. De la mentalități sau dezinfectant.
Acum câteva săptămâni a murit un bărbat de 40 de ani, operat de pancreas. Operația a fost un succes. Nu și spitalizarea post-operatorie. Bărbatul a devenit o colecție imobilă de germeni, contactați în spital și netratați. I s-au infectat până și brațele, în locul unde i se puneau perfuziile. „Nu s-a pus problema de antibiotic, i-au recomandat spălături cu ceai de mușețel”, povestește mama lui. După o lună și jumătate petrecută la căpătâiul fiului, biata femeie nu mai are energia să lupte. „Nimic nu îl aduce înapoi” – e refrenul ei, refrenul zecilor de oameni pe care i-am întâlnit cu aceeași poveste din același spital. În treacăt amintește că pentru 24 de ore și-a externat fiul. La revenire a găsit același cearșaf de pat, murdărit cu puroi uscat. Își amintește și cum, în cele șase săptămâni a văzut cum au murit vecini de salon. Și au fost lăsați și o zi întreagă acolo.
Când moare un om infectat, medicii devin brusc amabili, și îți recomandă, ție, ca aparținător, să nu ceri necropsie. Logic. E de o perversitate maximă „sfatul”. În durerea pricinuită de moartea unuia drag, nu stai să raționezi, faci cum ți se spune, iar peste câtva timp îți dai seama că ai greșit, dar nu ai să plătești exhumarea. Și nici nu ai să îi dai în judecată, pentru că până al urmă, asta înseamnă că vei cheltui alți bani, iar mortul rămâne mort.
