Fabrici timişorene de marcă din perioada interbelică şi-au încetat şi ele, cu puţine excepţii, activitatea, iar vechile clădiri au fost demolate sau lăsate în paragină.
Bateriile Dura şi Fabrica Elba
Industria electrotehnică s-a dezvoltat de timpuriu în primul oraş european ale cărui străzi au fost iluminate electric. S-au înfiinţat numeroase ateliere şi fabrici care produceau corpuri de iluminat. Una care a dăinuit este fabrica „Dura”, înfiinţată în 1921, ca producător de „articole electrice”. În 1930 a fuzionat cu fabrica „Lumina” şi avea sediul pe Calea Buziaşului, iar în 1936 s-a mutat pe strada Pestalozzi, în clădirea fostei fabrici „Leda”, nu departe de fabrica de bere. Din acelaşi an, bateriile Dura erau folosite pentru aparate de radio. Şi-a început activitatea cu 70 de lucrători şi cu o putere instalată de 30 HP şi a avut un profit constant, chiar şi în timpul războiului. După naţionalizare a fost integrată în fabrica „Elba”, redevenind fabrică separată după 1990 pentru producţia de baterii dar şi-a încetat activitatea, nu după multă vreme. Vechea clădire, care se află în curtea fabricii de astăzi, a fost construită la începutul secolului trecut şi este reprezentativă pentru acei ani, atât prin felul în care sunt dispuse suprafeţele, cât şi prin elementele decorative. La parter şi la cele două etaje se remarcă ferestrele largi, cu rame metalice, gândite special pentru scopul clădirii. Casetele care decorează faţada sunt întrerupte de pilaştri de tencuială, cu capiteluri care au diverse motive florale în relief, aceleaşi elemente regăsindu-se pe frontonul de sub acoperiş. Faţada principală era evidenţiată printr-un turn cu un şir de trei ferestre dreptunghiulare, astăzi demolat. Fabrica Elba, înfiinţată prin comasarea şi alipirea mai multor firme şi ateliere mai mici, şi-a avut primul sediu pe strada Pestalozzi, fabrica Dura fiind principala ei componentă. Halele de producţie din zona gării aveau să se ridice în anii ’70, unde s-a mutat administraţia şi cea mai mare parte a producţiei.
Fabrica Filt
Societatea Anonimă Filt a fost fondată în 1921 în Fabric, din iniţiativa unui grup de politicieni, comercianţi şi meseriaşi. Cei 40 de muncitori ai fabricii produceau încălţăminte de lux şi după zece ani de activitate, aceasta exporta o mare parte a producţiei în Anglia, Franţa, Suedia şi chiar în Africa de Sud. După naţionalizare, fabrica s-a numit „Modern” şi a continuat să producă încălţăminte după 1990 sub numele de S.C. Filty S.A. În cele din urmă şi-a încetat activitatea şi a fost demolată pentru construirea unui supermarket.
Fabrica de zahăr
Creşterea suprafeţelor cultivate cu sfeclă de zahăr extinse considerabil în anii interbelici a determinat, în bună măsură, înfiinţarea fabricii de zahăr din Freidorf. Fabrica a fost ridicată de Bedros Papazian, refugiat din Turcia din cauza prigoanei declanşate împotriva armenilor. A lucrat o vreme la fabrica de zahăr din Chitila iar apoi la cea din Arad, construită cu câţiva ani înaintea celei din Freidorf. Fabrica din comuna aflată în vecinătatea Timişoarei a fost ridicată în anii 1931-1932 şi a fost utilată, la fel ca cea din Arad, cu echipamente din Cehoslovacia. Angajaţi erau locuitorii din Freidorf iar Bedros Papazian, director fondator, se ocupa de activitatea fabricii. Aceasta avea uzină electrică proprie, încălzire centrală, canalizare, locuinţe de serviciu pentru angajaţii permanenţi, o cantină aprovizionată de ferma fabricii, existau corpuri de clădire pentru birouri, locuinţe şi garaje. Era singura fabrică din ţară care producea zahăr candel şi pentru toate produsele ei avea un magazin de desfacere pe actualul bulevard Iuliu Maniu. Fabrica a fost bombardată în vara anului 1944 de aviaţia trupelor aliate iar în septembrie a fost ocupată de trupele germane. Papazian a fost schimbat din funcţia de director după război şi a fost judecat pentru sabotaj şi condamnat la cinci ani de închisoare. După 1989 au dispărut şi culturile cu sfeclă de zahăr, fabrica n-a mai funcţionat şi a ajuns o ruină.
Fabrica Guban
O istorie mai aparte a avut cunoscuta fabrică Guban. În 1937, Blazius Guban, mic întreprinzător maghiar, a înfiinţat o făbricuţă de chimicale care producea cremă de ghete după o reţetă originală. Lucrase înainte la o fabrică de ghete din Oradea, unde îşi descoperise priceperea de a combina substanţele şi a ajuns în Timişoara la fabrica Filt, care căuta un chimist priceput. Fusese recomandat de directorul fabricii din Oradea şi a acceptat să se mute la Timişoara, după ce şi-a negociat un salariu extrem de avantajos, căci era foarte înzestrat cu simţul afacerilor. Şi-a pus apoi pe picioare propria afacere, iniţial încropind un mic atelier cu zece muncitori. Crema de ghete pe care a patentat-o l-a făcut celebru. Treptat, a început să producă diverse tipuri de ceară şi soluţii de lipit ghete iar fabrica pe care a înfiinţat-o avea să-i poarte numele, care a devenit, totodată, o marcă de renume internaţional. Crema de ghete se vindea atât în ţară cât şi în străinătate şi a devenit o afacere extrem de profitabilă. După instaurarea regimului comunist, a reuşit să salveze fabrica de la naţionalizare, profitând de prietenia cu Gheorghe Gheorghiu-Dej, şi s-a ajuns la un compromis care a mulţumit atât statul cât şi proprietarul.
În 1952, Guban şi-a donat afacerea statului român dar a rămas cu funcţia de director al noii întreprinderi „Victoria”. Produsele fabricii au continuat însă să poarte eticheta originală, „Guban”, cunoscută de clienţi. Noile clădiri ale fabricii au fost ridicate în anii regimului comunist iar întreprinderea Guban-Victoria a devenit una din marile firme ale oraşului şi ţării, ajungând ca, de la crema de ghete, să producă piele artificială, mase plastice, accesorii metalice şi corpuri de iluminat. În 1959 a fost creată secţia de încălţăminte pentru femei iar doi ani mai târziu cea de marochinărie. Pantofii, de foarte bună calitate, cu calapoade extrem de comode, erau lucraţi în cea mai mare parte manual. Deosebit de eleganţi, pantofii Guban deveniseră una din cele mai râvnite mărci. Activitatea lui Blazius a fost continuată şi susţinută de fiul său, Tiberiu Guban, inginer chimist şi apoi director al aceleiaşi fabrici. În 1991 fabrica şi-a reluat denumirea de Guban, dar la fel ca majoritatea întreprinderilor de stat, a intrat în declin după privatizare în urma conflictelor interminabile şi a acuzelor reciproce apărute între grupurile de interese. Tiberiu Guban a făcut demersuri pentru retrocedarea fabricii dar acţiunile sale au fost respinse de instanţă, pe motiv că fabrica fusese donată statului iar cererile adresate parlamentului, ministrului Justiţiei şi preşedintelui ţării au rămas fără răspuns. Celebra fabrică timişoreană şi magazinele acesteia nu mai există, dar, încă înainte de 1989, a fost prima din România care a înregistrat la Madrid marca Guban, aceasta devenind o marcă europeană protejată.
