Eroismul nu e decât rezistenţa la sfinţenie, avea să spună Emil Cioran în Amurgul Gândurilor. Năzuinţa reprezentării simbolice şi iluzia proiecţiei în eternitate, întru memorie, a îmbogăţit Timişoara cu monumente dedicate sacrificiului uman din Decembrie 1989. De multe ori trecem pe lângă acestea, unele ne plac, altele mai puţin, pe unele le înţelegem, pe altele deloc. Totuşi aceste monumente şi sculpturi ridicate în Timişoara din 1991 până în prezent sunt opere ale unor importanţi sculptori români, care şi-au lăsat amprenta în oraş, care au rezonat cu tema, care, prin concept, reprezentare şi mesaj au redat memoriei crâmpeie din sacrificiul, durerea şi năzuinţa unui popor aflat la răscruce. Aceste monumente au fost ridicate prin grija Asociației Memorialul Revoluției, a înverşunării domnului Traian Orban, de a nu permite oraşului să-şi uite eroii, cu sprijin financiar obținut din donații publice și sponsorizări, aportul autorităților fiind unul minor.
Ceea ce ne propunem acum este o cartografiere a acestor monumente/sculpturi şi un exerciţiu hermeneutic de interpretare şi înţelegere a acestora. Vom începe astfel cu monumentul dezvelit pe 16 decembrie 2014 şi care este amplasat în curtea interioară a Asociaţiei Memorialul Revoluţiei – Coloana Eroilor şi Victimelor Revoluţiei, operă a sculptorului timişorean Eugen Barzu. Artistul pleacă de la metafora coloanei fără de sfârşit ca axis mundi, dar care ne trimite cu gândul şi la Scara lui Iacob, sau scara dumnezeiescului urcuş, scara raiului şi a înălţării şi a iluminării: „Şi a visat că era o scară, sprijinită pe pământ, iar cu vârful atingea cerul; iar îngerii lui Dumnezeu se suiau şi se pogorau pe ea.” (Geneză 28, 12). Simbolul crucii, stilizând scara, este înscris simetric, obsedant repetativ, pe toate cele patru laturi ale dreptunghiului şi simbolizează numărul copleşitor de vieţi curmate, care au plătit cu moartea actul lor eroic. Simbolul cifrei 7, numărul de cruci înscrise pe fiecare latură, este numărul perfecţiunii divine, a ceva care este desăvârşit, la fel ca în săptămâna creaţiei din Geneză. Victimele revoluţiei din decembrie 1989 sunt în viziunea artistului îngerii care veghează asupra idee de libertate şi pace. Artistul a folosit marmură albă de Ruşchiţa tocmai pentru transluciditatea şi puritatea acesteia, dar şi pentru că albul înseamnă pace, lumină şi rai. Soclul coloanei este din granit roşu de Africa şi este o trimitere spre sângele vărsat pe pământ, spre viaţa care acum nu mai este şi este lut. (Foto: Opinia Timișoarei)
Paul Neagu (n. 1938, București – d. 2004, Londra) este cel mai important sculptor român contemporan, stabilit din 1970 la Londra. Monumentul Crucificare este dispus vis-a-vis de Catedrala Ortodoxă, în Piaţa Victorie, într-un permanent dialog cu edificiul de cult, ca un reper al patimilor christice, patimi pe care artistul le atribuie eroilor timişoreni din decembrie 1989. Ca şi poziţie şi volum sculptura sugerează drumul crucii (via dolorosa) şi aminteşte neîncetat omului măsura dragostei lui Dumnezeu faţă de el. Esenţial în drumul crucii este faptul că acela este locul de unde s-a început mântuirea oamenilor. Ca şi realizare monumentul se înscrie în motivul Hyphen-ului, Ideea de hyphen devine sinonimă cu creația, iar Neagu îl recrează și redesenază continuu, aducându-i permanent îmbunătățiri. În scurt timp devine un motiv de meditație și punctul focal al esteticii sale – Hyphen-ul „era promisiunea unei spirale, așa cum compasul era promisiunea unui cerc” (Mircea Stîrcea Crăciun), dar este şi o analogie cu craniul uman. Facem o paranteză pentru cititorii noștri şi amintim că la Galeria Jecza, până pe 15 februarie, se poate vizita expoziţia Paul Neagu – (R)evoluţia Formei, iar la Muzeul de Artă din Timişoara, unde există şi o colecţie permanentă Neagu, este deschisă o altă expoziţie din acelaşi ciclu până pe data de 25 ianuarie 2015.
Ingo Glass este sculptor de origine germană, şvab, din Banat, care trăieşte şi lucrează din 1979 în München/Germania şi care reprezintă România în marile muzee din lume. Ingo Glass este un artist ataşat de formele pure şi de volumele esenţiale. Monumentul Deschidere, expus la intersecţia străzilor Arieş cu Calea Martirilor, reprezintă o placă comemorativă, foarte înaltă, foarte fragilă, un fel de poartă spre ceruri, unde între cele două cruci dispuse asimetric sunt înscrise nume de martiri. Nu întâmplător artistul a ales ca material de lucru fierul, fiindcă acest metal este ca simbolistică întâiul pe pământ. Asemenea omului. În alchimie este asociat cu soliditatea, rezistența. Fierul prezintă numeroase stări de oxidare şi este reactiv cu oxigenul și apa, elementele primordiale ale vieţii. Ideea acestui monument a fost tocmai aceea de a se oxida în timp, până la textura şi culoarea sângelui amestecat cu pământul. În limbaj fierul este folosit pentru a indica ceva de neclintit, de netrecut, iar sculptura, reprezintă metaforic „Deschiderea spre lume”, după decenii de încremenire sub cortina de fier.
Crucea Studenţilor cioplită de Ştefan Kelemen, artist timişorean, expusă în complexul studenţesc, este o sculptură închinată studenţilor de pretutindeni, care prin forţa lor şi energia lor au produs schimbări radicale.
Crucea simplă este încadrată în templu romanic, ca o metaforă spre cele dintâi biserici, robuste, adevărate fortăreţe, dar artistul mai sugerează stilistic şi edificiul Operei, balconul unde s-a proclamat libertatea. Materialul folosit de artist este travertinul, o rocă sedimentară poroasă de calcar, care ia naștere la gura unor izvoare termale. Este de asemenea o rocă biogenă, care ia naștere direct sau indirect din scheletul viețuitoarelor. Tot metaforic, artistul aminteşte duhul divin care a ocrotit românii în acele zile în Piaţa Victoriei şi faptul că Victoria s-a zidit pe vieţi răpuse.
În Piaţa Traian sună grav Clopotul Libertǎţii a lui Ştefan Cǎlǎrǎşanu (n. 9 1947, Turnu-Severin – d. 2013, Timişoara) important sculptor timişorean. Clopotul este unul din cele mai puternice simboluri civice, reamintind atât despre lupta pentru independenţă a naţiunilor, cât şi despre dreptul la libertate a cetăţenilor. Clopotele sunt parte integranta a cultului creştin, încă din cele mai vechi timpuri, alături de toacă, ca instrument de înştiinţare a începutului slujbelor sau de marcare a unor momente importante din cadrul lor. Clopotele bisericii dau timpului o măsură liturgică, umplându-l de rost. Tragerea clopotelor face pe om sa iasă din rânduiala cotidiana, într-o realitate mai presus de aceea care cade sub simţuri. Părintele Arsenie, vrednic purtător al dreptei credinţe, aminteşte creştinilor rostul uitat al clopotelor: „Clopotele nu bat niciodată pentru amuzament. Ci bat pentru ceva de natura sufletească, care ne atrage atenţia: Cheamă viii, plânge morţii, împrăştie viforele!” Sculptorul plasează lucrarea pe un dublu postament circular, simbolizând agora, piaţa, iar inscripţiile, cunoscute în istoria artei drept alfabetele neînţelese a lui Călărăşanu, au aceeaşi funcţie ocrotitoare, tămăduitoare, mistică, pe care le aveau astfel de inscripţii şi ornamente pe clopote din cele mai vechi timpuri.
Fântâna Martirilor realizată de sculptorul timişorean Victor Gaga, este amplasată în scuarul din spatele grădinii de vară a Cinematografului Capitol şi este plină de încărcătură biblică. Plecând din reprezentarea iconografică a Maicii Domnului – Izvorului Vieţii cunoscută şi ca Izvorul Tămăduirii, oricât de sumară, sau mai bine zis de puţin descriptivă ar fi reprezentarea acestei sculpturi, mesajul este unul foarte puternic şi mistic. Icoana corespunde acestui verset din imnurile Mariale: „Bucura-te, izvorule al bucuriei celei neîncetate”; Sculptura este închinată mamelor, nevestelor, surorilor care au pierdut pe cineva drag în acele zile. Reprezentarea clasică a icoanei o înfăţişează pe Maria ieşind dintr-un havuz sau o cupă de aur în forma de potir, ţinându-L pe Mântuitorul. În jurul havuzului, numeroase personaje, tineri şi bătrâni, bogaţi şi săraci, unii scot apa în cupe şi o beau, alţii, sunt stropiti cu aceasta apă dătătoare de viaţă şi de sănătate, sugerate de artist prin stilizarea unei mulţimi, iar pe fundalul icoanei clasice se vede biserica ortodoxă din Constantinopole, aici sugerată de artist prin sfera-cupolă ce înscrie crucea. Aceasta icoana exprimă ideea că Ea L-a născut pe Hristos, Care este Dătătorul apei vii a Duhului. Pentru ca Hristos i-a spus femeii samarinence: „Oricine bea din apa aceasta va înseta din nou. Dar cel ce va bea din apa pe care i-o voi da Eu, nu va mai înseta în veac, căci apa pe care i-o voi da Eu se va face în el izvor de apă curgătoare spre viaţa veşnică” (Ioan 4, 13-14). În plan simbolic apa este unul dintre principiile primordiale ale creaţiei. Apa este asociată feminităţii, maternităţii (care stă în legătură şi cu teluricul), fecundităţii, renaşterii, reprezentând substanţa primordială din care au luat fiinţă toate formele. În viaţa tradiţională a satului, valoarea spirituală a fântânii este dată mai ales de capacitatea ei de a purifica şi tămădui, fiind un simbol cu profunde semnificaţii creştine. În tradiţia ţărănească, există credinţa că cei care sapă fântâni de pomană dobândesc ispăşirea păcatelor, acesta fiind şi un rit pentru pomenirea celor morţi, precum şi una dintre cele mai mari binefaceri. Apa mai înseamnă şi purificare, dar şi botez, iar mesajul transmis de Victor Gaga este unul despre o renaştere, un nou început, mai curat, mai senin, mai pios.
Poate că una dintre cele mai frumoase sculpturi dedicate martirajului din decembrie 1989 este cea a lui Marian Zidaru, Biserica Plângătoare, expusă pe faţada turnului amplasat în nord-estul ansamblului bisericii ortodoxe din Piaţa Mocioni, biserică inspirată din arhitectura Sfintei Sofii de la Constantinopol. Ca geometrie lucrarea se înscrie în triunghi, simbolul Sfintei Treimi, şi sugerează Templul. Ca simbolistică artistul face referire la episodul răstignirii pe Golgota, (cele 3 cruci), iar semisferele vide, 33 la număr, vârsta lui Isus în momentul răstignirii, sugerează naşterea, viaţa şi moartea Mântuitorului pentru dreapta credinţă. Primele vorbe spuse de Isus pe cruce au fost „Părinte iartă-le lor că nu știu ce fac!” (Luca 23.34) şi de aceea artistul a optat să alăture sculpturii versul din Tatăl Nostru „Şi ne iartă nouă greşalele noastre Precum şi noi iertam greşiţilor noştri Şi nu ne duce pre noi in ispită Ci ne izbăveşte de cel rău” care în hermeneutică biblică ce interpretează astfel: iertarea este o condiție fundamentală pentru a trăi liberi și senini în harul lui Dumnezeu. Ca şi Paul Neagu, Marian Zidaru asemuieşte sacrificiul eroic din 1989 cu patimile christice, masajul lui însă fiind unul profund metafizic.
Eroi sunt cei care şi-au păstrat raţionamentul şi umanitatea intacte în faţa suferinţelor groaznice. Eroi cunoscuţi sau anonimi, sunt ştiuţi doar de Dumnezeu. Şi nu uitaţi, eroii nu mor niciodată pentru naţiunile din care s-au născut, sau pe care, cu spiritul lor creator, le-au plăsmuit din nou. (Girosue Carducci).
