Președintele Ungariei, elogiu pentru eroii Revoluției de la Timișoara

Președintele Ungariei, elogiu pentru eroii Revoluției de la Timișoara

1
DISTRIBUIȚI

Prezent la Timișoara la aniversarea a 25 de ani de la Revoluția Română, la invitația lui Laszlo Tokes, președintele Ungariei a vorbit mai ales despre cât de mult erau persecutați, mai mult decât restul românilor, minoritarii etnici, pe vremea comunismului.

„Dictatorul chinuia conștient poporul său. Considera că cei care se ocupă să supraviețuiască zi după zi nu au timp să se gândească la lipsa libertății. (…) Toate opresiunile apăsau suplimentar asupra minorităților etnice. În Transilvania sau în Banat, ungurii sufereau și pentru identitatea lor etnică, pentru limba, religia lor, aveau parte de umilințe și amenințări permanente, pe lângă restul lipsurilor. Legea tăcerii a fost ruptă de un tânăr preot timișorean. El a spus ce simțeau milioane de oameni.


«Mai departe nu putem trăi așa. Ajunge! Ajung cu frigul, foamea, minciuna, umilințele, lipsa de perspective. Nu mai vrem să ne fie frică!», iar aceste vorbe au avut un efect surprinzător. A arătat că enunțarea adevărului poate fi o forță foarte mare”, a punctat Áder János.

Înaltul demnitar a rememorat solidaritatea care s-a instituit în țara vecină odată cu izbucnirea revoluției la Timișoara: „Mii de cetețeni unguri voiau să trimită ajutoare în toată România, nu numai în Ardeal. Nicio clipă nu s-a gândit nimeni ca numai ungurii din România să primească. Erau pentru toți care aveau nevoie. Această solidaritate în sine a fost miracolul Crăciunului. Mulți voluntari unguri au pierit. Eroii Timișoarei din decembrie ’89 sunt eroii noștri și azi”.

La eveniment s-a intonat un imn vechi al maghiarimii, însă nu și cel al României. Nu a existat absolut niciun material sau vreun cuvânt scris în limba română, iar pentru cei care nu vorbeau maghiara în sală au fost puse la dispoziție căști pentru traducere.

 

 

 

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.