Băile Herculane, de la perlă a împărătesei Sissi, la un oraş dezolant....

Băile Herculane, de la perlă a împărătesei Sissi, la un oraş dezolant. Ce MINUNI fac bogăţiile naturale pentru sănătate FOTO

0
DISTRIBUIȚI

Aşezată pe Valea Cernei din judeţul Caraş-Severin, staţiunea Băile Herculane, aflată la o altitudine de 168 de metri deasupra nivelului mării, este mărginită de Munţii Cernei şi Munţii Mehedinţi. Staţiunea se află pe una din principalele artere de circulaţie rutieră, între Caransebeş şi Turnu Severin şi pe calea ferată care leagă Timişoara de Bucureşti, distanţa Timişoara-Herculane fiind mai mică de 200 de kilometri. Aşezarea pe o paralelă apropiată de cele pe care se află Veneţia sau Nisa şi orientarea Văii Cernei, de-a lungul căreia se înşiră culmile paralele ale Munţilor Cernei, orientate perpendicular pe cursul apei, precum şi culmea Munţilor Mehedinţi pe care se detaşează mai multe vârfuri, cu versantul calcaros şi despădurit care coboară abrupt spre Cerna, face ca staţiunea bănăţeană să aibă o climă blândă, cu influenţe mediteraneene iar aerul ionizat natural este benefic pentru ameliorarea mai multor afecţiuni.

Frumuseţi naturale unice în ţară

În relieful calcaros, apele au săpat diferite forme carstice, unele unice în ţară şi extrem de rare în întreaga lume, precum Grota cu Aburi sau peşterile Despicătura şi Hercule, cu numeroase curiozităţi morfologice şi mineralogice. În apropiere se află şi Grota Haiducilor, unde s-au descoperit urme de locuire încă din epoca pietrei. În apropiere de staţiune se află mai multe peşteri remarcabile prin frumuseţea, dimensiunile şi valoarea lor ştiinţifică iar pe drumul spre Topleţ se află o stâncă de aproximativ zece metri, asemănătoare unui cap de om care priveşte apa, care e cunoscută sub numele de Sfinxul bănăţean sau Sfinxul Cernei. O altă atracţie naturală a zonei sunt cheile înguste cu pâraie repezi, cascade şi numeroase izvoare carstice.

Băile în epoca romană

Băile Herculane sunt cunoscute de pe vremea romanilor, fiind una dintre puţinele staţiuni  construite de aceştia care nu şi-a încetat existenţa. Este una din cele mai vechi staţiuni  balneare din Europa, atestată documentar din anul 153 d.Ch., dar ale cărei baze au fost puse încă de pe vremea împăratului Traian. Băile termale i-au fost închinate lui Hercule, căruia i-au fost ridicate mai multe temple, coloane şi altare. Importanţa staţiunii în antichitate, când era cunoscută sub numele „Ad aqua Herculi sacras ad Mediam”, este atestată de numărul foarte mare de  descoperiri arheologice – temple, statui, monede, vase, apeducte, obiecte de podoabă, inscripţii – care au făcut-o faimoasă încă de-atunci. După retragerea aureliană, vechile terme romane au fost părăsite, cum s-a întâmplat de altfel în toate oraşele romane, şi staţiunea a intrat în uitare.

Redescoperită de administraţia Habsburgilor

După ce pacea de la Passarowitz din 1718 a consfinţit statutul de provincie habsburgică a Banatului, zona a fost colonizată cu locuitori din Sfântul Imperiu Roman de Naţiune Germană şi cu prilejul construirii fortificaţiilor de la Mehadia, Ada-Kaleh şi Orşova au fost descoperite ruinele romane de la Herculane. Guvernatorul Banatului, generalul Florimund de Mercy, a dat dispoziţii încă din 1724 ca vechea staţiune romană să fie refăcută. Lucrările au continuat la porunca contelui Andreas Hamilton, după ce a vizitat şi localitatea din vecinătatea Mehadiei, unde se aflaseră celebrele băi romane. După spusele lui Griselini, „el găsi acest splendid monument al îndepărtatei antichităţi într-o stare vrednică de plâns”. În urma raportului înaintat împăratului, Hamilton a primit ordin să restaureze Băile Herculane.

Antichităţi pierdute în Dunăre

Francesco Griselini vorbeşte despre un renumit templu „închinat lui Hercule şi Esculap, precum şi zeităţilor apei din acest ţinut” aflat pe malurile Cernei, în locul din care ţâşneau mai multe izvoare calde. Multe vestigii au fost găsite în 1736 de Andreas Hamilton, guvernatorul de atunci al provinciei, care a început restaurarea băilor din ordinul împăratului Carol al VI-lea. Inscripţiile descoperite la Herculane erau, la vremea respectivă, extrem de rare şi în bună parte au luat drumul Vienei, unde au împodobit holul şi scara bibliotecii publice cezaro-regeşti. La Viena au ajuns monede de preţ din vremea împăraţilor Antonini până la jumătatea secolului al III-lea, din timpul domniei împăratului Decius, şapte statui ale lui Hercule, un sarcofag cu chipul acestuia pe fiecare latură. Multe antichităţi s-au pierdut însă, deoarece vasul care le transporta s-a scufundat la Pesta.

Lucrări edilitare în secolul al XIX-lea

Lucrările începute în secolul al XVIII-lea au fost distruse de mai multe ori, din cauza campaniilor militare desfăşurate în regiune. Despre o dezvoltare a băilor se poate vorbi abia la începutul secolului al XIX-lea, când au fost ridicate somptuoase edificii în stilul barocului austriac. Multe dintre acestea s-au păstrat până astăzi în centrul vechi al staţiunii, în jurul Pieţei Hercules. Din anul 1817 datează şi denumirea de Băile Herculane (Herculesbad) iar impozanta statuie a lui Hercule, ridicată în 1847, a fost donată staţiunii de arhiducele Franz Karl, fiul împăratului Francisc I al Austriei, şi a fost aşezată pe locul fântânii de marmură roşie din centrul staţiunii. În 1862 a fost amenajat parcul central iar doi ani mai târziu s-a construit podul de piatră cu coridor acoperit peste Cerna. În 1869 au început construcţiile la şcoala de înot (ştrandul central) iar în ultimul sfert al secolului al XIX-lea rîul Cerna a fost canalizat în dreptul staţiunii, s-a construit gara, s-a inaugurat linia ferată Timişoara-Orşova, s-a construit centrala electrică şi s-a introdus electricitatea în staţiune.

Staţiune permanentă în anii interbelici

Sub administraţia românească din anii interbelici investiţiile au continuat, menţinându-se prestigiul staţiunii, care a dobândit un caracter permanent. Hotelurile au fost modernizate, s-au introdus noi proceduri de tratament şi s-au înfiinţat instituţii medicale de specialitate – balneologie şi fizioterapie – precum şi spitalul pentru boli infecto-contagioase. Staţiunea a fost naţionalizată în 1948 şi în anii care au urmat s-a construit partea nouă a acesteia.

Capete încoronate la Herculane

În epoca romană, Băile Herculane au fost vizitate de împăratul Marcus Aurelius, care a reorganizat Dacia, înfiinţând în Banat provincia administrativă Dacia Malvensis. În anul 1768 s-a aflat la băi împăratul Iosif al II-lea, care considera Băile Herculane „cea mai frumoasă staţiune de pe continent” iar în toamna anului 1810, împăratul Francisc I al Austriei şi împărăteasa Maria-Ludovica. În 1887, împărăteasa Elisabeta (Sissi), soţia lui Franz Josef, a făcut o cură la Băile Herculane, notând în jurnalul său că staţiunea este „distinsă şi încântătoare” iar domnitorul sârb Alexandru Obrenovici a făcut la rândul lui, în 1889, tratament la băi. Cu prilejul inaugurării canalului navigabil Porţile de Fier, în 1896, la Orşova au fost prezenţi împăratul Austriei, Franz Josef, Regele Carol I al României şi Alexandru I al Serbiei, cele trei capete încoronate vizitând apoi Băile Herculane.


Regele Carol al II-lea venea şi el de câteva ori pe an la Herculane, zice-se pentru petreceri rafinate cu vin de Cotnari şi aventuri amoroase iar „dormitoarele regale” erau pregătite în permanenţă în aşteptarea sa.

Proprietăţi terapeutice

Din secolul al XVIII-lea au început să fie studiate şi proprietăţile terapeutice ale apelor de la Băile Herculane. Primele cercetări au fost făcute de medicul vienez Krantz în 1770 iar aproape un secol mai târziu, Schneider şi Kottsdorfer făceau o analiză aprofundată a izvoarelor minerale din staţiune. În împrejurimile staţiunii, pe o distanţă de patru kilometri de-a lungul Cernei, sunt cunoscute 16 izvoare de apă termominerală cu diferite calităţi curative. Apele au o radioactivitate ridicată, comparabilă cu cele de la Vichy şi Mont-Dore. Staţiunea este indicată pentru reglarea tensiunii arteriale şi a unor tulburări endocrine, pentru migrene şi insomnii, iar tratamentele care se efectuează în staţiune sunt benefice pentru reumatismul cronic inflamator şi degenerativ, boli ale aparatului locomotor şi sistemului nervos periferic, afecţiuni ale aparatului respirator, afecţiuni ginecologice cronice, diabet zaharat incipient, boli digestive sau unele afecţiuni ale ochilor. Apele sunt contraindicate în cazuri de boli acute, tumori, tuberculoză sarcină, epilepsie, sindrom hemoragic sau unele tulburări psihice.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.