Bilanțul primei zile cu polei din această iarnă. Câte persoane au ajuns...

Bilanțul primei zile cu polei din această iarnă. Câte persoane au ajuns la Urgențe după ce au căzut

1
DISTRIBUIȚI

Poleiul care a acoperit drumurile din județ a făcut victime și în rândul timișorenilor. Zeci de persoane au ajuns la Urgență cu fracturi sau entorse după ce au căzut pe gheață. Mai mulți tineri, dar și bătrâni au rămas internați pentru acordarea de îngrijiri medicale, iar unii dintre ei au aflat că trebuie să ajungă pe masa de operație.

Potrivit lui Mihai Grecu, șeful Unității de Primiri Urgențe din cadrul Spitalului Județean Timișoara, 45 de timișoreni au avut nevoie de îngrijiri medicale după ce au căzut pe gheață. „În cursul zilei de ieri, au venit aproximativ 45 de persoane cu traumatisme, de exemplu luxații sau entorse, dintre care opt au necesitat internare pentru că au avut fracturi complexe care necesitau intervenție chirurgicală.


Au venit persoane în vârstă cu traumatisme de oase, de femur, traumatisme mari, care trebuiau rezolvate prin operație”, a declarat Mihai Grecu, șeful UPU.

Chiar dacă a circulat cu atenție, o tânără din Timișoara a căzut de două ori în oraș, însă, spune ea, a avut noroc că nu și-a rupt nimic. „Am alunecat pe o trecere de pietoni din Calea Aradului imediat după ce a trecut o mașină. Apoi am mai tras o trântă în apropiere de Facultatea de Arte Plastice. Acolo era totul acoperit cu gheață și era inevitabilă o căzătură. Am avut noroc că nu m-am ales cu vreo fractură, dar mă doare șoldul și mâna, pentru că am căzut pe ea”, ne-a povestit Anamaria, o studentă din Timișoara.

Nu vom scăpa de vremea rea, pentru că Administraţia Naţională de Meteorologie a emis o informare de ninsori, polei şi intensificări ale vântului, valabilă până la noapte, la ora 02.00. În intervalul menţionat va ninge, în general slab, dar pe arii extinse în Maramureş, Crişana, Transilvania şi Moldova şi local în Banat.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.