Cadavrul în putrefacţie al unui bărbat, găsit într-o locuinţă din Timişoara. Cum...

Cadavrul în putrefacţie al unui bărbat, găsit într-o locuinţă din Timişoara. Cum şi-au dat vecinii seama că omul e mort

2
DISTRIBUIȚI

Un bărbat de 55 de ani a fost găsit decedat în propria locuință de pe strada Nicolae Titulescu din Timișoara. Vecinii bărbatului au simțit un miros pestilențial, iar în zona respectivă roiau muștele, motiv pentru care s-au gândit că bărbatul ar fi decedat.

Oamenii au sunat imediat la 112, iar la fața locului s-a deplasat un echipaj de pompieri din cadrul ISU Banat să deblocheze ușa.


Când au intrat în apartament aceștia au găsit trupul neînsuflețit aflat în stare avansată de putrefacție.

La locuința bărbatului a ajuns și un echipaj de la Ambulanță, dar și criminaliștii. Trupul neînsuflețit va fi ridicat și transportat la spital, iar medicii legiști vor efectua necropsia pentru a stabili cauza decesului.

2 COMENTARII

  1. au vazut musca matii. pompierii au intrat pe geam apartamentul fiind situat la etajul 5. doar cand au deschis usa a inceput sa iasa mirosul. omul nu isi achitase taxele si nu mai raspundea la telefon. astea au fost motivele ce au dus la descoperirea bietului om.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.