Sala 2, locul în care piesele de teatru se transformă în adevărate...

Sala 2, locul în care piesele de teatru se transformă în adevărate minuni. Ce a bucurat publicul în cei cinci ani de existenţă FOTO

0
DISTRIBUIȚI

Se împlinesc, azi, cinci ani  de când Timișoara a devenit mult mai bogată cultural. La inaugurare a fost numită ”cea mai modernă sală de spectacole din România”, prima sală modulară, adaptabilă ca spațiu și funcțiuni. S-a dovedit că este o sală de spectacole cu adevărat occidentală, pentru un teatru care, la rândul lui, ține pasul cu ceea ce se întâmplă pe scenele din Europa. Este vorba de Sala 2 a Teatrului Național din Timișoara, fostul manej imperial  convertit în spațiu de excelență culturală. Din 25 ianuarie 2010, în Sala 2 se spun cele mai frumoase povești ale lumii, prin vocea actorilor Teatrului Național și a unei remarcabile serii de regizori din România și din străinătate. Prin multifuncţionalitatea sa şi prin capacitatea sa de adaptare şi de transformare, Sala 2 a devenit locul în care Naționalul timișorean a deschis polemica modernității teatrului. Sala 2 a dovedit că orice vis poate deveni realitate.

La inaugurare, primarul de atunci a avansat pentru prima dată ideea candidaturii Timișoarei pentru titlul de Capitală Europeană a Culturii. Un an mai târziu, Teatrul Național a reunit, în același loc, cea mai mare concentrare de reprezentanți ai instituțiilor de cultură, ai organizațiilor neguvernamentale, ai societății civile, alături de oameni e afaceri, mass media, culte, împreună cu reprezentanți ai administrației locale și regionale, într-o întâlnire care are ca rezultat înființarea Asociației Timișoara Capitală Culturală Europeană.

”Am inaugurat Sala 2 cu Revizorul lui Gogol. Și nu întâmplător. Un text clasic într-un spațiu modern, într-o lectură contemporană a fost o declarație de intenție pe care publicul a recepționat-o instantaneu și cu mare acuratețe. Sala 2 a fost gândită ca un fel de „act de identitate” al Teatrului Național – în viziunea sa modernă, racordată la prezent, cu o atitudine civică explicită. Iată că, după cinci ani, Sala 2 își are propria carte de vizită: 18 spectacole, 18 titluri diferite care se joacă într-o majoritate covârșitoare, cu casa închisă. Sala 2 a topit distanța dintre public și spectacolul de teatru și, poate lucrul cel mai important, a făcut ca spectatorii să devină spectatorii Teatrului Național. E minunat ca un spațiu care pare uitat de ziua de astăzi pe dinafară să poată crea atâtea miracole în interior.


Sala 2 se transformă în fiecare seară în intrarea într-o lume magică din care publicul iese transformat; traversat de o experiență unică pentru fiecare”, declară Ada Hausvater, managerul Teatrului Național din Timișoara.

Fostul manej imperial din vremea împărătesei Maria Tereza a revenit în glorie, exact acum cinci ani, în zona de interes a timișorenilor iubitori de cultură. Cvasi-abandonată vreme de 20 de ani, folosită ca depozit, apoi ca sală de sport o lungă bucată de vreme, Sala 2 este acum un remarcabil spațiu teatral în Centrul Civic. Spațiul, atribuit Teatrului Național pentru o perioadă prin Hotărârea de Consiliul Local nr. 46/26.02.2008, a trecut în anul 2009 printr-o reabilitare majoră, reconversia sa, susținută financiar de Ministerul Culturii, ducând la apariția acestei locații culturale neconvenționale, dinamice. (Fotografii: Adrian Pîclișan / TNTm)

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.