ATAC MAFIOT O casă a fost incendiată cu un cocktail Molotov. Ce...

ATAC MAFIOT O casă a fost incendiată cu un cocktail Molotov. Ce INTERLOP CELEBRU este suspectat de proprietar

1
DISTRIBUIȚI

atac molotov 4

Răfuială în stil mafiot azi noapte – o casă a fost incendiată cu un cocktail Molotov de indivizi rămași, deocamdată, necunoscuți. Incidentul a avut loc la miezul nopții în localitatea hunedoreană Șoimuș, la 5 kilometri de Deva. În casă se afla mama proprietarului care a anunțat poliția.  “Mama prietenului meu era în sufragerie, la televizor. La un moment dat cineva a spart geamul de la dormitor cu o piatră, a aruncat cu sticlă incendiară înăuntru și a fugit. A luat foc perdeaua și așternuturile de pe pat, așa că femeia a stins focul și a chemat poliția”, povestește prietenul proprietarului, Raul Locsei.

Proprietarul bănuiește că în spatele atacului stă un fost lider al lumii interlope din Deva din anul 2000, Ovidiu Ioiescu, zis Pera, care a fost condamnat la cinci de închisoare în dosarul Spumă și Biban pentru fapte de crimă organizată – reglări de conturi, taxe de protecţie, incendieri de autoturisme şi de bunuri, şantaj, proxenetism. “Toată povestea începe de undeva de prin septembrie când prietenul meu a cărui casă a fost incendiată nu a vrut să intre în gaşca lui Pera. De Crăciun a adunat o echipă de băieţi de la Hunedoara şi au sărit toţi să-l bată. Erau prea mulți martori așa că au renunțat. Acum s-a răzbunat. A pus pe alții să o facă nu a venit el. Prin 2000 tot așa făcea apoi a fost prins și el și șeful poliției care îi proteja și au fost băgați toți la închisoare. Acum încep să facă la fel“, a mai adăugat prietenul proprietarului, Raul Locsei.

Poliţiştii criminalişti au început o anchetă în acest caz.


“La faţa locului s-a deplasat o echipă operativă care a ridicat probe materiale. Vorbim despre infracţiunea de distrugere prin incindiere. În momentul de faţă există un cerc de suspecţi. În momentul de faţă se efectuează cercetări în vederea atât a identificării a prezumtivilor autori dar şi a stabilirii circumstanţelor în care a survenit acestă infracţiune”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Hunedoara, subcomisarul Bogdan Nițu. Poliția nu a vrut să comenteze bănuielile proprietarului.

 

 

 

1 COMENTARIU

  1. Atentie la o noua teapa aparuta in Timis ! O firma „germana” pe nume Checkstone angajeaza clienti misteriosi care sunt pusi sa faca fotografii in supermarketuri.Sunt contactati telefonic de o moldoveanca care vorbeste lb romana cu puternic accent rus.

    Se promite 8 eur pina la 50 eur pe magazin testat.Printre magazinele care trebuie verificate sunt Hornbach,Bila,Peny,Kaufland.

    Atit doar ca veti munci pe gratis ! Banii nu ii veti primi doar mesaje pe email cu „factura” !! Mai mult vi se cer datele de cont bancar !!!!!

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.