Inspirați de ideile rectorului Universității de Vest din Timișoara, guvernanții lansează, în...

Inspirați de ideile rectorului Universității de Vest din Timișoara, guvernanții lansează, în martie, programul „Primul loc de muncă”

0
DISTRIBUIȚI

studenti uvt

Marilen Pirtea, rectorul Universității de Vest din Timișoara, propunea, în urmă cu două săptămâni, lansarea programului „Primul job”, pe modelul „Prima casă” și „Prima mașină”, cu scopul de a-i ajuta pe tineri să-și găsească un prim loc de muncă mai ușor. Propunerea inedită a șefului UVT a ajuns și la urechile ministrului Fondurilor Europene, Eugen Teodorovici, care a anunțat, ieri, că în luna martie va fi lansat, în premieră, programul „Primul loc de muncă”.


Programul național se va adresa tinerilor cu vârste cuprinse între 16 și 24 de ani, care vor putea fi angajați în administrația publică, dar și la alte companii din țara noastră, dispuse să externalizeze unele servicii.

„Pe de-o parte, creăm o posibilitate ca tinerii studenţi sau elevi să lucreze, practic, în administraţia publică centrală sau locală, acolo unde este nevoie de resursă umană pregătită şi îi plătim pentru acest lucru. Pe de altă parte, putem soluţiona locuri de muncă pentru cei care fie au absolvit o facultate sau un liceu, cu sau fără diplomă de absolvire, pentru ca uşor-uşor ei să-şi găsească aşa cum îşi doresc cu toţii, acea activitate de zi cu zi”, a afirmat Eugen Teodorovici, ieri, la Radio România Actualități.

Marilen Pirtea a atras atenția, astăzi, asupra importanței unui astfel de program, prin care tinerii să fie sprijiniți în căutarea unui loc de muncă la ieșirea de pe băncile școlii. „Îmi exprim speranța, așa cum am declarat și zilele trecute, ca acest program să respecte un cadru contractual cu limite salariale convenabile, plus o legătură directă între competențele tinerilor și locul de muncă oferit, a nu ajunge să ne trimitem tinerii în domenii care n-au nicio legătură cu ceea ce au studiat în școală. Realizat așa cum trebuie, un asemenea program ar trece mai departe de stimularea creditării și a consumului. Proiectul ar produce rezultate pozitive pe termen mediu și lung, cu beneficii în numeroase segmente ale economiei, de la scăderea costurilor cu șomajul, la dinamizarea unei piețe a muncii, elegant spus, complicată”, este de părere rectorul Universității de Vest din Timișoara.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.