Peste 200 de persoane cu dizabilități, de etnie romă sau provenite din...

Peste 200 de persoane cu dizabilități, de etnie romă sau provenite din case de copii din Timiș ajutate să-și găsească un loc de muncă. Ce proiect i-a sprijinit

0
DISTRIBUIȚI

IMG_5487 (1)

Șanse în plus pentru 200 de persoane din județul Timiș care fac parte din grupurile vulnerabile de a-și găsi un loc de muncă mai ușor. În cadrul unui proiect finanțat cu bani de la Uniunea Europeană, derulat de Direcția de Asistență Socială și Protecția Copilului Timiș, care s-a încheiat în această lună, 226 de persoane cu dizabilități, de etnie romă sau tineri peste 18 ani care au părăsit sistemul instituționalizat de protecție a copilului au fost sprijinite în vederea angajării.

Astfel, prin intermediul proiectului „Participarea pe piața muncii a grupurilor vulnerabile din județul Timiș” au fost organizate 80 de grupuri suport, în cadrul cărora beneficiarii au primit informații utile pentru a-și găsi un loc de muncă.


De asemenea, au fost organizate și cursuri de calificare/recalificare profesională, de competențe informatice, dar și cursuri de alfabetizare.

„S-au derulat două tipuri de campanii, una adresată persoanelor din grupurile vulnerabile privind informarea despre o viață sănătoasă, iar cealaltă campanie a fost orientată către angajați și angajatori și a urmărit promovarea accesului pe piața muncii”, transmit reprezentanții DGASPC Timiș. Din cele 226 de persoane care au fost mediate în vederea angajării, 42 și-au și găsit un loc de muncă în timpul celor două burse ale locurilor de muncă organizate în cadrul proiectului, și nu numai.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.