Asociația corupților anonimi

– Bună ziua. Mă numesc Vasile și sunt corupt.

– (cor) Bună, Vasile!

– De 103 zile n-am mai băgat mâna în buget.

– (Aplauze) „Ooo!”, „Bravo!” „Hai, că putem!”

– La început, n-am crezut c-o să reușesc. Mă legam de birou, ca să nu dau iama în comisiile de licitație. Mă tăvăleam prin cabinet și urlam că vreau șpagă. (plânge) Ajunsesem să îmi urăsc portofoliul.

– Te înțelegem, Vasile. Mă numesc Costel și ajunsesem atât de jos că nici comisioanele de 40% nu-și mai făceau efectul. Într-o zi, aveam pe masă un contract imens pentru renovarea azilelor…

– (proteste) „Dumnezeule!”, „Atenție la limbaj!”, „Fără conținut explicit!”

– … Scuze! Vreau să spun că nu mai eram eu când mi se făcea foame de bani.

– Mulțumim, Vasile. Toți am căzut în capcana șpăgilor. Sunt Gheorghe și sunt ca voi.

– (cor) Bună, Gheorghe!

– Am fost naivi.

– (harmalaie) „Da’ cine-i mai număra?”, „Nici pomeneală”, „Furam până cădeam în nesimțire!”

– Da, fraților. Dar eu vă spun azi vouă: nu a fost vina noastă. Nimeni nu ne-a ajutat, nimeni n-a venit să ne spună: Măi, omule. Te văd cum gâfâi când îți cari portofelul. Hai să-ți facem o investigație. Poate ai o problemă penală și nici nu știi.

– (revoltă) „Ne-au lăsat să ne zbatem în bani!”, „Ne-au tratat ca pe niște oameni cinstiți!”

– Mai rău, fraților: propriile noastre partide ne-au trimis la furat. Chiar cele care ne-au dat viață politică și ne-au îndrumat de la prima funcție în administrația publică!

(Peste bocete și huiduieli, cineva strigă: „La pușcarie!”)

– Tăcere! Cine a pomenit instituția de dezintoxicare?

– (timid) Eu. Mă cheamă Nicolae și am fost dependent de șpagă. Îmi cer scuze, dar de la o vreme aud voci care îmi țipă în cap „La pușcărie!” și, până nu țip și eu, nu dispar. Nici nu știți câte probleme am la guvern, din cauza asta.

– (asistența e împărțită) „Bietul om!”, „Săriți, că ne denunță pe toți”.

– Nu, nu! Din contră: toți mă denunță pe mine, ca să mi-o ia înainte. Dar știți ce s-a întâmplat? Nimic. Nici măcar nu m-au chemat la DN…

– (cor) „Fără numeee!”

– Cred că mă lasă liber ca să profite de nenorocirea mea. Oriunde mă duc, bag groaza în consumatori.

(Liniștea surprinde un păianjen coborând pe fir cu un scârțâit sinistru.
Adunarea începe să comunice: unii prin semne, alții pe bucățele de hârtie pe care apoi le înghit.
Când cad de acord, se ridică și ies răcnind: La pușcă-ri-e! La pușcă-ri-e!)