Dan Diaconescu, CONDAMNAT DEFINITIV la închisoare cu executare: „Mi-au închis televiziunile, mi-au...

Dan Diaconescu, CONDAMNAT DEFINITIV la închisoare cu executare: „Mi-au închis televiziunile, mi-au închis partidul, acum mă închid pe mine”

0
DISTRIBUIȚI

dan diaconescu

Dan Diaconescu a fost condamnat definitiv, miercuri, de Curtea de Apel Bucureşti, la cinci ani şi şase luni de închisoare cu executare, pentru şantajarea lui Ion Moţ, fost primar al comunei arădene Zărand, precum şi a omului de afaceri Paul Petru Ţârdea. Dan Diaconescu a fost ridicat de poliţişti de la locuinţa sa şi dus la Penitenciarul Rahova, fondatorul OTV declarând că i-au închis televiziunile, partidul, iar acum îl închid şi pe el, scrie Mediafax.

Dan Diaconescu a fost ridicat de poliţişti, miercuri, de la locuinţa sa şi va fi dus la Penitenciarul Rahova, după ce a fost condamnat definitiv la cinci ani şi şase luni de închisoare cu executare, fondatorul OTV declarând că i-au închis televiziunile, partidul, iar acum îl închid şi pe el.

„Cred că niciun român nu mai are acum încredere în justiţie.


Mi-au închis televiziunile, mi-au închis partidul, acum mă închid pe mine”, a spus Dan Diaconescu, după ce a fost scos, cu cătuşe la mâini, din locuinaţă sa din cartierul Primăverii.

Diaconescu a mai spus că, pentru prima dată, va fi „întreţinut de telespectatori”, adăugând că nu şi-ar fi dorit acest lucru.

Poliţiştii care au mers la locuinţa lui Dan Diaconescu pentru a-l duce la penitenciar, după ce au primit de la instanţă mandatul de executare a pedepsei, au ieşit cu acesta după mai bine de 30 de minute. Din locuinţa acestuia a ieşit, anterior, un bărbat care a dus la maşina poliţiei două valize cu lucruri ale lui Dan Diaconescu.

Fondatorul postului de televiziune OTV şi al Partidului Poporului-Dan Diaconescu va fi încarcerat la Penitenciarul Rahova, unde va sta în perioada de carantină de 21 de zile, după care vor fi decise locul şi regimul de executare a pedepsei.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.