Mâncăruri tradiționale din Banat în loc de pizza, în restaurantele din zonă....

Mâncăruri tradiționale din Banat în loc de pizza, în restaurantele din zonă. Cum ar putea degusta turiștii astfel de preparate culinare

0
DISTRIBUIȚI

10341440_1514959728725244_2566113162915561481_n

Turiștii care vin în Banat să admire frumusețile din zonă și își doresc să încerce și câteva mâncăruri tradiționale au slabe șanse să facă acest lucru. Asta pentru că patronii de restaurante nu sunt interesați să promoveze zupa cu tăiței, prăjituri ca cesnița, piersici sau nuci, preparate culinare tradiționale din Banat.

Recent, în cadrul unui proiect finanțat cu bani de la Uniunea Europeană, s-a reușit tipărirea unei cărți de bucate care cuprinde mai multe rețete de dulciuri din Banat. Otilia Hedeșan, prorector al UVT și manager al proiectului „Patrimoniu Viu – o resursă nelimitată pentru dezvoltarea turismului”, speră ca această carte de bucate să ofere un exemplu de bună practică, iar patronii să poată fi convinși să introducă în meniuri și mâncăruri tradiționale din Banat.

10348208_1511815615706322_5384208472646939365_n

„Este un proiect de viitor, ambițios, care cere un uriaș efort de lămurire.


Oamenii cred că hrana tradițională se reduce la câteva feluri de mâncare, puțină mămăligă, o ciorbă la ceaun, un porc la proțap, etc. De fapt, acestea sunt doar câteva exemple, cele mai privilegiate, mai mediatizate. Uneori, nici nu este vorba despre un mod tradițional de a găti. Ceea ce vrem noi să facem este să le reamintim oamenilor că felurile de mâncare, în cazul nostru felurile de prăjituri pe care știu să le facă, constituie fala mesei lor de sărbători”, crede Otilia Hedeșan.

Mai mult, prorectorul Universității de Vest din Timișoara consideră că oamenii, și în special patronii de restaurante din Banat, ar trebui să gândească la fel ca cei din Occident. „Este normal ca noi să începem să gândim asemenea numeroaselor locuri occidentale care, atunci când așteaptă un turist, nu-l așteaptă cu produse care sunt reprezentative pentru ceea ce se găsește la 1.000 de kilometri distanță de locul acela, ci chiar prin ceea ce este specific acolo”, a conchis Otilia Hedeșan.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.