Opera Română din Timișoara va fi iluminată în albastru. Care este scopul...

Opera Română din Timișoara va fi iluminată în albastru. Care este scopul acțiunii

0
DISTRIBUIȚI

IMG_2640

Timișoara se alătură, și în acest an, marilor metropole ale lumii într-o acțiune inedită.


Este vorba de „Light it up blue”, o acțiune internațională care presupune ca fiecare țară care aderă la această cauză să ilumineze o clădire importantă în albastru, ajutând astfel la conștientizarea autismului.

În capitala Banatului, evenimentul intitulat „Pentru Voi iluminează în albastru Timișoara” are loc joi, 2 aprilie. Astfel, între orele 21.00 – 22.30, clădirea Operei Române va fi iluminată în această culoare. Tot joi, când este marcată Ziua Internațională a Autismului, va fi organizat și un marș albastru, în intervalul orar 20.00 – 20.45, care se va desfășura pe traseul Operă – Catedrală– Primărie – Operă. La marş vor participa persoane cu dizabilităţi intelectuale şi familiile acestora, angajaţi ai Fundaţiei „Pentru Voi”, precum şi alţi timișoreni care se vor alătura grupului.

De asemenea, tot joi, înainte de fi iluminată clădirea Operei Române, vor fi lansate pe cer lampioane albastre în Piața Operei, ca simbol al speranței și a acceptării persoanelor cu tulburări din spectrul autist.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.