IMAGINI ÎN AVANPREMIERĂ cu „Proștii sub clar de lună”, piesa care, de...

IMAGINI ÎN AVANPREMIERĂ cu „Proștii sub clar de lună”, piesa care, de peste 50 de ani, pune reflectorul pe corupții zilei. Când are loc premiera VIDEO

0
DISTRIBUIȚI

Claudia Ieremia, Ion Rizea si Ioan Ardeal Ieremia la pressalert live (3)

Afaceri, corupție, Gogu, Ortansa, Emilian și controlul financiar – sunt doar câteva detalii care fac parte din cea mai nouă producție a Teatrului Național din Timișoara, spectacolul „Proștii sub clar de lună”, al cărui autor este Teodor Mazilu, textul fiind adaptat la ştirile zilei de regizorul Ion Ardeal Ieremia. În această seară a avut loc o ediție specială a emisiunii PRESSALERT LIVE la care au fost invitați directorul adjunct al Teatrului Național din Timișoara, actorul Ion Rizea, regizorul Ion Ardeal Ieremia și actrița Claudia Ieremia. Emisiunea a fost difuzată, în direct, de pe scena TNT și s-a discutat despre dedesubturile spectacolului „Proștii sub clar de lună”.

Deși Teodor Mazilu a scris textul piesei în 1962, povestea are legături vizibile cu prezentul „corupt” pe care îl trăim. „Viața e atât de schizofrenică și atât de fundamental greșită încât cumva trebuia arătată într-o formă mai sistematizată celor care sunt tentați să o consume pe stomacul gol. E nocivă viața asta pe care o trăim. (…) Teodor Mazilu, încet, încet, devine un reper în dramaturgie. Trebuie să ținem cont de el cum ținem de Caragiale. Se pare că a găsit în noi ce e mai urât și această urâțenie este pâinea noastră cea de toate zilele. Am optat pentru acest titlu ca să atragem atenția că suntem niște cetățeni care văd și înțeleg ceea ce se întâmplă în jurul lor”, a spus regizorul Ion Ardeal Ieremia.

Unul dintre personajele cheie ale piesei este Gogu, jucat de Ioan Rizea.


Gogu fură, dar este sincer și nu încearcă să își arate bărbăția prin femeile pe care le cucerește. „Mi se pare unul dintre cele mai grele personaje. Gogu îl întruchipează pe cel care fură și vrea să scape basma curată. Toți cei din jurul nostru, cei care merg la DIICOT și DNA sunt Gogu. Îmi este greu să interpretez acest personaj pentru că, cu toată experiența mea, nu am experiența furtului”, a explicat Ion Rizea.

În piesă nu vorbim nici măcar de iubire, ci de amor. „Avem bani, control financiar și amor intens. Ortansa își dorește să îi fie bine, să fie întreținută de Gogu. Ea nu are nicio vină, e extrem de curată, ea e okay”, a spus Claudia Ieremia, cea care o interpretează pe Ortansa.

Mesaj despre sinceritate

Ion Ardeal Ieremia a spus că personajele se dezvinovățesc de la început până la sfârșit și îi tratează pe cei din jurul lor pe niște achiziții. „Personajul mazilian tinde să aplice asupra oamenilor atitudinea și percepția pe care o are bunul delapidat. Aici este caracterul abisal al personajelor și al teatrului lui Mazilu. În căutarea umanității pierdute, îi tratează pe ei din jurul lor ca pe niște achiziții. Nici în lupta cu corupția nu suntem în totalitate sinceri. Viața e ca un virus. Ea intră pe proiectul nostru și ne aduce în direct raport cu publicul. E un anumit tip de teatru militant care acuză cu argumente până și ipocrizia noatră de zi cu zi”.

Claudia Ieremia spune despre Ortansa că nu are o logică greu de înțeles. „Cel mai greu mi-a fost nu să îi înțeleg logica, pentru că, cumva, am înțeles-o, dar să o fac atât de a mea încât să vorbesc dintr-o logică absurdă și aberantă, dar care să fie atât de adevărată și sinceră și să funcționeze în relațiile cu ceilalți. Un întreg aparat de logică care să funcționeze”, a spus actrița.

„Proștii sub clar de lună” are și un mesaj puternic pe care Ioan Ardeal Ieremia l-a accentuat în cadrul emisiunii. „Noi încercăm să spunem că e foarte important să rămânem oameni, să redevenim oameni. Acesta e marele mesaj. Oameni buni, renunțați la apucături și rămâneți oameni”, transmite regizorul.

Cu Ortansa, Gogu, Emilian și cu restul personajelor veți face cunoștină duminică duminică, 29 martie, de la ora 19.00, în Sala Mare a Teatrului Național din Timișoara când va avea loc premiera spectacolului „Proști sub clar de lună”, bazat pe afacerile, corupția și amorul plin de interes din zilele noastre.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.