Tavi Iepan, liderul trupei Rezident Ex: „Aş cânta pe aceeaşi scenă cu...

Tavi Iepan, liderul trupei Rezident Ex: „Aş cânta pe aceeaşi scenă cu Adi Bărar şi Kempes, pentru o cauză nobilă“ VIDEO

1
DISTRIBUIȚI

taviiepan1Tavi Iepan, „creierul“ formaţiei Rezident Ex – care a lansat recent videoclipul piesei „Noi să fim noi” – pregăteşte intens cel de-al doilea material discografic al trupei şi este foarte încântat de faptul că la sfârşitul lunii martie formaţia va susţine un mini-recital în ţară, cu opriri în Constanţa, Braşov, Bucureşti şi Buzău. De această dată, trupa nu va cânta şi-n Timişoara.

„Ne- am fi dorit să cântăm cu mare drag în Timişoara, dar fereastra e îngustă. Şi asta pentru că depindem de programul muzicienilor din trupă. Noul nostru tobar, Mark Cross, are turneu în Anglia, vine în România pe data de 19, iar Mathias pleacă în turneu în Germania pe data de 27. Fiindcă Timişoara e la distanţă de o zi de Bucureşti, nu am reuşit să ajungem şi acasă. Ne dorim mult de tot să cântăm acasă şi o să venim în mod sigur, data viitoare“, ne-a declarat Tavi Iepan.

Supergrupul Rezident Ex colaborează cu o legendă a heavy metalului internaţional pentru cel de-al doilea album discografic al trupei, invitatul special urmând să fie prezent şi în cadrul concertelor pe care formaţia le va susţine în luna martie în ţara noastră. Tobarul Mark Cross a făcut parte din formaţii ca Hellowen, Kingdom Come, Metalium sau Nightfall şi a avut colaborări cu Marco Mendoza sau Ian Gillian, iar vara trecută l-a înlocuit pe James Kottak la concertul Scorpions din Bahrein.

„După ce am tras primul disc, care a fost imprimat în mai multe locuri, ne-am hotărât ca următorul disc să fie înregistrat într-un singur loc. L-am găsit pe Thomas Schröder şi am tras totul la studioul Absurd din Hamburg. Acolo e nucleul nostru. Mark Cross este un tobar de excepţie şi este clar un plus pentru album. De acum încolo vom cânta cu el. Este foarte solicitat şi in live şi în studio. Colaborează cu mulţi. Nu venim atât de des în România, de vreo două ori pe an plus câteva festivaluri“, spune Tavi Iepan.

Videoclipul „Noi să fim noi” combină filmări live ale echipei Infomusic şi imagini personale ale membrilor grupului. Muzica este semnata de trio-ul Adrian Popescu, Matthias Lange şi Tavi Iepan, cel din urmă fiind şi autorul textului. Bass-ul îi aparţine, ca de obicei, lui Christian Podratzky, microfonul lui Sebastian Simonis – lead vocal, iar la tobe e veteranul Mark Cross. Mixajul a fost realizat de Thomas „Schrödey” Schröder în studiourile ABSURD din Hamburg.

taviiepan3 [1024x768]„Un motor rodat în spate şi o caroserie nouă au dat demulte ori rezultate bune“

În ceea ce priveşte noul album al trupei, Tavi Iepan e cât se poate de încrezător că piesele incluse în disc vor fi pe placul fanilor.


„Albumul ăsta îl avem în concepţie de vreo doi ani. Avantajul e că suntem mai mulţi compozitori. Va fi şi o compoziţie a solistului Sebastian. În continuare eu mă ocup de texte, pentru că Mathias nu ştie să compună texte în română. Dar ştie să le cânte“, spune Tavi Iepan, care a mai adăugat că lansarea noului disc al trupei va avea loc undeva pe parcursul acestui an.

În ceea ce priveşte publicul ţintă al Rezident Ex, muzicianul consideră că spectatorii sunt cât se poate de diverşi. „Motivaţia noastră de a cânta nu este cea financiară, deocamdată. Poate, la un moment dat va exploda mămăliga şi vom câştiga şi bani. Motivaţia este muzica. Cu cât echipajul e mai rodat, cu atât plăcerea de a cânta e mai mare. Albumul doi va fi o piatră de hotar. Fanul Rezident Ex nu e uniform. Suntem într-o formulă care e nouă, dar care are şi trecut. O parte din public este formată din cei care ne-au cunoscut de demult. Dar avem şi public nou fiindcă am făcut piese noi. Câand am cântat în Timişoara anul trecut, în primele rânduri erau numai spectatori de 20 şi ceva de ani. Bine, asta datorită solistului nostru, Sebastian. El vine dintr-o generaţie nouă, e exact ce ne trebuie. Un motor rodat în spate şi o caroserie nouă au dat demulte ori rezultate bune“, spune Tavi Iepan.

Rockerii bucureşteni vor avea parte, la sfârşitul lunii martie, de trei concerte memorabile, la câteva zile distanţă, în care vor putea vedea Cargo, Rezident Ex şi Kempes, trei trupe legate între ele printr-o sumedenie de lucruri. Am fost curioşi să aflăm care este părerea lui Tavi Iepan despre această tripletă şi dacă ar fi dispus să cânte pe aceeaşi scenă cu foştii săi colegi Adi Bărar şi Kempes. „Noi cântăm pe 25 martie la Silver Church. Întâmplarea face ca trupa Cargo să cânte pe 26 martie în Bucureşti, iar Kempes pe 28 martie. Cred că e o chestie interesantă pentru toată lumea, turneul ăsta al celor trei trambuline. Relaţia mea cu foştii mei colegi este normală. Cu Kempes nu am mai vorbit. Ultima noastră discuţie a fost la telefon, când i-am urat numai bine în cariera lui. Probabil ne vom interesecta pe viitor, sper să fie o întâlnire fără prea mari emoţii. Aş cânta pe aceeaşi scenă alături de Adi Bărar şi Kempes pentru o cauză nobilă. Nu ţin mari chestii, în mine, deşi am avut neînţelegeri. Cu Adi Bărar am avut un conflict de păreri, fiindcă nu am fost trecut ca autor pe discul «Povestiri din Gară». Nu s-a soluţionat nicicum. Încă aştept să corecteze. Poate la reeditarea albumului. Au fost câteva chestii neplăcute, dar asta e, se mai întâmplă. Sunt chestii relativ normale în orice trupă“, spune Tavi Iepan.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.