Câinele de pază al democrației nu latră niciodată degeaba

Știrea care m-a întristat cel mai tare săptămâna asta a fost că unul din câștigătorii Premiului Pulitzer s-a lăsat de presă (în intervalul de timp dintre publicarea anchetei care i-a adus distincția și decernarea propriu-zisă). Pur și simplu nu-i mai ajungeau banii să-și plătească chiria. Și asta se întâmplă într-o țară în care încă se mai ieșea la pensie din meseria asta. Tot zilele trecute am dat de un top al meseriilor de care să te ferești ca de dracu’. Ghiciți ce era pe primul loc? Reporter de ziar. În primele zece, se regăseau și profesiile de fotoreporter sau jurnalist de televiziune. Mai adăugăm și decapitările filmate în HD de Statul Islamic și, iată, ni se dezvăluie dinamica unei ocupații care trece, la nivel mondial, printr-o criză fără precedent. Se moare din presă, mai ales de foame.

Însă pericolul cel mai mare pentru jurnalism ca parte esențială a unei societăți libere vine din altă parte. Există azi o tendință tot mai agresivă de cultivare a unei imagini înjositoare pentru meseria noastră. Presa minte, presa manipulează, e vândută și în general și-a luat nasul la purtare. În România, în special, nimeni nu se ferește să spună asta în gura mare, de la politicieni la oameni de rând. Din păcate, jurnalismul în România găzduiește destui impostori care să contribuie la PR-ul ăsta urât. Presă adevărată se face însă și la noi, și nu puțină.

Și probabil că din acest motiv, nici după 25 de ani, șefii din administrație sau politică nu se pot obișnui cu faptul că nu toți jurnaliștii mănâncă o ciorbă în ograda lor.

Că e rea voință, că e ignoranță – asta contează prea puțin. Primarul Timișoarei, Nicolae Robu, de exemplu, supărat că nu ies lucrurile chiar după plan, publică un sondaj pe Facebook, intitulat fabulos  „Aveți încredere în primarul Robu? Dar în presa timișoreană?” Dincolo de invitația de a bifa tot felul de „a-uri” și „b-uri” în dreptul unor întrebări de inspirație comunistoidă, inițiativa edilului ascunde mai mult decât o supărare de moment (asta i-a pus capac). Nicolae Robu spune pe față ceea ce mulți aleși doar gândesc seara, în pat, înainte de somn. El spune că, pentru cetățean, încrederea în primar și în presă trebuie evaluate pe același nivel. Spune că o persoană aleasă de timișoreni pentru gospodărirea orașului este îndreptățită să spele rufele politice în timpul programului. Spune că jurnaliștii trebuie scoși la tablă și mustrați. Poate chiar atinși cu liniarul peste pălmițe. Până promit că nu mai fac.

Greșit. Și ăsta e un mesaj pentru tine, cititorule: nu te lăsa prostit de sondaje sau de glumițe ale politicienilor pe seama reprezentanților mass-media. Știu că și ție unii jurnaliști îți plac, alții mai puțin, unii te enervează, pe alții i-ai scoate la o bere. Ai dreptul să ne împarți, deschis, în buni și răi. Cei pe care-i votezi să te reprezinte, nu.

Bună sau rea, presa este copilul niciodată cuminte al publicului. Atâta vreme cât țipă și își bagă nasul unde nu-i fierbe oala, poți, cititorule, să-ți vezi liniștit de viața ta. Te deranjează că arătăm mai mult fața urâtă a lumii? Amintește-ți cum era când presa te făcea să crezi că totul e bine. Nu uita nici că acest câine de pază al democrației nu latră degeaba. Gândește-te la asta data viitoare când primarul tău îți mai vorbește de încredere.