Inventatorul care a revoluționat folosirea lichidului de parbriz, premiat a doua oară...

Inventatorul care a revoluționat folosirea lichidului de parbriz, premiat a doua oară cu medalie de aur la Salonul Internațional de Invenții de la Geneva

0
DISTRIBUIȚI

corneliu birtok

Inventatorul Corneliu Birtok Băneasă, a fost premiat cu medalie de aur la Salonul Internațional de Invenții de la Geneva,  pentru Good Fill, un dispozitiv cu ajutorul căruia se poate alimenta lichid de parbriz pentru orice tip de autovehicule, care poate fi montat în benzinării, service-uri auto, sau în parcările de pe autostradă astfel ca șoferii să poată alimenta cu carburant în paralel. Este  a doua medalie de aur primită de inventatorul de 36 de ani din Deva la Salonul Internațional de Invenții de la Geneva după ce în 2010 a obținut distincția cu un dispozitiv dinamic de transfer al aerului care scade consumul de carburant şi emisiile poluante.

Aflat încă la Geneva unde are loc Salonul Internațional de Invenții Corneliu Birtok Băneasă se declară fericit de succesul pe care îl are Good Fill, un dispozitiv cu ajutorul căruia se poate alimenta lichid de parbriz pentru orice tip de autovehicule și care poate fi amplasat în benzinării, service-uri auto, sau în parcările de pe autostradă astfel ca șoferii să poată alimenta cu carburant în paralel

“Juriul a cosiderat că unul dintre principalele beneficii ale invenției este eliminarea clasicelor bidoane de plastic în care era stocat agentul de curățare și pe care nu toți șoferii le reciclează.


De asemenea, alimentarea este precisă și se elimină astfel inconvenientul că mulți dintre șoferi reușesc să toarne un sfert din lichid pe lângă recipientul autovehicului”, a declarat Corneliu Birtok Băneasă.

Good Fill a obținut pe lângă medalia de aur cu felicitările juriului la Salonul Internațional de Invenții de la Geneva,  și două premii de la delegațiile din două țări participante: premiul pentru “Cea mai bună invenție” acordat de delegația Iranului,  și premiul special acordat de delegația Republicii Moldova.

“Juriul internațional a apreciat impactul ecologic asupra mediului prin eliminarea de ambalajelor PET. Delegația FIRI – IRAN a apreciat metoda și ergonomia procedurii de alimentare cu soluție de parbriz a invenției GOOD Fill. Delegația AGEPI a Moldovei a apreciat versatilitatea și aplicabilitatea invenției în funcție de piață de consum”, a mai declarat inventatorul devean.

Pentru filmul de prezentare al invenției sale Corneliu Birtok Băneasă a ales să amplaseze dispozitivul într-o stație de carburanți, lângă o pompă de benzină. Dispozitivul are forma unei picături, aproximativ doi metri înălțime, și e prevăzut cu mai multe pompe în funcție de tipul de lichid de parbriz dorit de șoferi.

Este a doua medalie de aur obținută de inginerul devean Corneliu Birtok Băneasă cu invențiile sale. Primul și unul dintre cele mai importante premii a fost medalia de aur obținută în aprilie 2010 la Salonul Internaţional de Invenţii de la Geneva cu un „Dispozitiv dinamic de transfer al aerului” care scade consumul de carburant şi emisiile poluante. Patru dintre ambulanțele SMURD din județul Hunedoara, una de la Simeria și trei din Valea Jiului, au fost dotate, gratuit, la începutul acestui an cu aceste filtre speciale. La acea data inventatorul a declarant că în același timp cu monitorizarea performanțelor motorului, se urmărește o reducere a consumului de carburant pe ambulanțele în funcțiune.

Pe autoturisme odată montat filtrul, puterea motorului creşte cu 8-10%, iar consumul de carburant se reduce cu 10-15%.

Corneliu Birtok-Băneasă are 36 de ani şi a absolvit Facultatea de Inginerie din Hunedoara, secţia Autovehicule Rutiere.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.