La Galeria Pygmalion expune Tajo, sculptură şi asamblaje, într-o expoziţie intitulată TEKAR.
Teka este un cuvânt de provenienţă greacă ce semnifică depozitar/depozit, magazie, păstrător, dar şi coşciug sau ladă sau marmânt. Cuvântul este adesea întâlnit în componenţa altor cuvinte, precum bibliotecă, enotecă, fonotecă, etc.
La Tajo funcţionează o specifică interferenţă între timpii culturali, dinspre un modernism neepuizat, suprapus peste fluxurile unui postmodernism definit de nivelul toposului antropomorf şi a conştiinţei unei imperioase nevoi de autoidentificare. Tekar-ul este însuşi artistul.
Arta lui se construieşte din nuanţe de sens – subtilităţi metaforice cu poetici de o mare densitate, rafinate distilări ale lirismului său etnic. De la focalizarea centripetă în jurul unui semn simbolic până la tropisme verticale sugerând templul, obeliscul, spre peisaje integrate unui context geometrizat ca topos al acumulării, controlate subtil până la obsesie, până la ermetismul simbolismului esoteric, sunt toate angajamente în discurs artistic, specifice artei lui Tajo, susţinând autonomia şi puritatea acesteia ca gen.
Tajo rămâne fidel conceptualismului târziu, una dintre direcţiile cu cele mai multe consecinţe în arta sa, unde experienţa estetică propusă devine un complex de semnificaţii, conotaţii, explicitări, mistere, ce implică o întreagă cultură filosofică, poetică şi psihologică. Semiotica ce motivează actul artistic, act în care cuvântul şi sunetul sugerat şi forma compusă sau descompusă, forma intuită sau liberă, joacă un rol decisiv, devin operante pentru tot ceea ce se ştie despre impactul sinestezic la imaginii, pe subtila legătură de evocare şi transfer dintre diversele funcţiuni ale sensibilului.
Sculpturile lui Tajo adâncesc analiza raportului subiectiv cu o lume considerată dincolo de concept, o lume tactilă, o lume ce se revelează continuu, dar, din care reconstituim mereu propriile ficţiuni. Această lume abundentă în sugestii, vag sonoră, joacă alături de cuvânt şi de sunet, şi în strâns dialog cu acestea, un dialog ce epuizează toate gamele tautologiei şi paradoxului, în sens logic mai precis.
Fie că este un recurs la cheie ca cifru criptic, fie ca notă în cheia muzicii sferelor aristotelice, sau ca literă pironită în memorie, sau ca semn hieroglific tatuat, toate se legitimează ca mituri ale materialităţii unui univers identitar, consumat cultural. Sunt morfeme prime, ce justifică etajele superioare de lectură ale discursului său artistic autoproiectiv, dincolo de bine şi de rău.
Expoziția artistului bănățean va fi deschisă până pe 7 mai, la Galeria Pygmalyon.
Foto: Cosmin Ioachim Damian şi Ciprian Chirileanu
