Tânărul care ia cu asalt lumea teatrului: șase piese scrise până la...

Tânărul care ia cu asalt lumea teatrului: șase piese scrise până la 17 ani, două dintre ele selectate la Concursului Național de Dramaturgie de la Timișoara

0
DISTRIBUIȚI

lectura04_resizeNiciodată nu e prea devreme să fii creativ. Niciodată nu e prea devreme să dai curs liber imaginației. La doar 17 ani, Alex Teodorescu scrie piese de teatru cu care reușeste să impresioneze specialiști cu experiență lungă în domeniu. A reușit consecutiv doua performanțe: să ajungă în finalul Concursului Național de Dramaturgie, concurând cu dramaturgi experimentați, și în plus – nu cu un text, ci cu două.

Astfel, 50 de piese au fost inscrise la Concursul Național de Dramaturgie (CND) care s-a desfășurat zilele trecute Timișoara, în cadrul Festivalului Dramaturgiei Românești. Doua din cele trei piese selectate de juriu sunt ale elevului de clasa a XI-a de la Liceul de Informatică din Cluj, Alex Teodorescu. Dat fiind ca textele se trimit anonim, nimeni nu a stiut că ele aparțin unui minor. „A fost o mare bucurie să descoperim că printre cele trei piese selecţionate în finală că două erau ale aceluiaşi autor şi încă un autor atât de tânăr”, spune Codruța Popov, secretarul literar al Teatrului național din Timișoara, membru al juriului.

Cine e tânarul dramaturg? Un ochelarist cu plete ondulate, în pantaloni de piele negri, bocanci și cămașă albă si cinci inele pe degete. Clujeanul a venit la concurs neînsoțit, și a asistat atent la lectura pieselor sale de către actorii Naționalului, după care a stat de vorbă cu cei din sală. S-a purtat ca un adult cu state vechi in ale dramaturgiei.

02

Alex a descoperit teatrul în clasa a VI-a, a facut parte dintr-o trupă pentru liceeni, „Audiență generală”, iar in clasa a IX-a mergea deja de cinci ori pe săptămână la teatru.


Tot atunci a început se scrie. Citește dramaturgie si este pasionat de anticariate și cărți de teatru. Îl inspiră toți dramaturgii si povesteste ca s-a lipit de teatrul grec, dar și de „avangarda literară de la noi, Gellu Naum, Ionesco, Matei Vișniec”. Viata ca dramaturg nu e usoara, dar Alex a gasit solutia: și-a redus programul de somn la șase ore, ca să aibă timp si să scrie si sa se vada cu prietenii. Face parte dintr-o trupă de teatru independent, ReAct, dar reuseste si sa se mentina un elev stralucit care ia numai note de 9 ș 10, cu participari la olimpiade și premii pentru rezultate deosebite la învățătură.

Îi este doar teama să nu mai fie etichetat pentru ceea ce nu este, acesta fiind si motivul de a concura anonim la CND, intr-o competitie cu adulți. „Mă frustrează și mă enervează de mult timp faptul că atunci când arăt un text cuiva mi se spune «ok, este foarte bun pentru vârsta ta», dar nu îl raportează global. Acest concurs a fost o oportunitate să mă compar cu mentalitățile și experiența unor oameni care nu au știut cine sunt sau câți ani am”, explică Alex Teodorescu.

Are deja șase piese terminate, dar pe unele vrea să le perfecționeze. În CND a intrat cu „Ego” și „Prieteni”. Monodrama „Ego” a scris-o pentru un tânăr actor din Cluj care și-a dorit să prezinte un personaj inspirat din Heathcliff (La răscruce de vânturi). „Al doilea text, «Prieteni», a fost gândit pentru un spectacol de teatru de apartament”, mai spune tânărul dramaturg.

Performanţa tânărului din Cluj i-a atras atenţia şi cunoscutului dramaturg Matei Vişniec care i-a transmis un sfat, prin intermediul Digi24. „El trebuie să şi înveţe să aştepte, pentru că a scrie teatru înseamnă să aştepţi o întâlnire cu regizorul care se va îndrăgosti de piesa respectivă. Din când în când apare un nume care promite sau un tânâr care deja la 17 ani are reflexul bucuria de a scrie teatru”, a declarat Matei Vişniec.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.