Un salon de la Spitalul de Boli Infecțioase din Timișoara, renovat cu...

Un salon de la Spitalul de Boli Infecțioase din Timișoara, renovat cu sprijinul Cavalerilor Templieri

1
DISTRIBUIȚI

IMG_8774

Pentru că spitalul este cel de-al doilea loc în care oamenii se roagă cel mai mult, după biserică, Ordinul Cavalerilor Templieri din Timișoara s-a decis să se implice în sprijinirea a câteva unități medicale din oraș. Astfel, în această dimineață, a fost sfințit un salon al Secției de Chirurgie Toracică, compartimentul ATI, de la Spitalul de Boli Infecțioase „Victor Babeș” din Timișoara, care a fost modernizat cu sprijinul oamenilor cu suflet mare.

Potrivit reprezentanților Ordinului Cavalerilor Templieri din Timișoara, salonul a fost renovat complet, s-au montat uși și ferestre din termopan, pereții au fost zugrăviți și a fost montat un linoleum special. În acest salon va putea fi îngrijit câte un pacient aflat în stare critică. „Dacă ajungem aici este pentru că avem foarte mari probleme.


Aici venim cu credința că Dumnezeu nu ne lasă și venim cu speranța că ne vom întoarce în sânul familiei. Inițial, am dorit să renovăm un salon pentru copii, tot din acest spital, însă ni s-a recomandat că este mai important să renovăm un salon ATI”, a explicat Costel Paulescu, comandantul Ordinului Cavalerilor Templieri din Timișoara.

IMG_8771

Prezent la sfințirea salonului, medicul Jenel Pătrașcu, care este și membru al ordinului, a ținut să precizeze faptul că „este important să nu așteptăm tot doar de la stat, pentru că fondurile sunt câte sunt. Este bine ca și comunitatea să rezolve anumite probleme”. Potrivit medicului Corneliu Constantinescu, de la compartimentul ATI din cadrul Secției de Chirurgie Toracică, în total în clinică sunt patru saloane, care nu au mai fost renovate de ani întregi.

În acest an, Ordinul Cavalerilor Templieri din Timișoara și-a propus să renoveze încă două saloane. Este vorba despre un salon de la Clinica de Ortopedie de la Spitalul Județean Timișoara și altul de la Spitalul Municipal Timișoara.

1 COMENTARIU

  1. unde ne aflam domnilor? in evu „mediocru”….iauzi’ CAVALERI,unde va treziti bai SUPRAFANTASTICILOR,mi se pare de ras,ca un prof universitar si nu numai sa fie”cavaler”..

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.