Unul din cele mai cunoscute monumente istorice şi de arhitectură din vestul judeţului Arad, nu departe de oraşul de reşedinţă, este castelul familiei Csernovics din comuna Macea, a cărui construcţie a început înainte de mijlocul secolului al XVIII-lea şi a continuat până spre sfârşitul secolului al XIX-lea.
Proprietarii castelului
Familia Csernovics, de origine sârbă, a fost înnobilată în 1720 de împăratul Carol al VI-lea, iar câţiva ani mai târziu Mihai Csernovics şi fiul său Ioan au primit mai multe domenii, printre care şi Macea, aflat în stăpânirea Erariului de la Viena. Tot atunci au început lucrările la prima reşedinţă nobiliară. Amenajarea castelului a fost reluată în 1804 de Pavel Csernovics iar fiul său, Petru, a adus din Orient, în urma unei călătorii făcute în 1845, mai multe specii de arbori exotici, pe care i-a plantat în grădina castelului. El a fost şi ultimul reprezentant al familiei Csernovics care a avut castelul în proprietate, căci, după câte se spune, l-a pierdut la un joc de cărţi. După alţii, el ar fi intrat în dizgraţia nobilimii maghiare, dar şi a curţii imperiale, din cauza unor legături avute cu lideri ai sârbilor naţionalişti şi ai românilor şi, în împrejurări rămase neclare, ar fi fost nevoit să-şi vândă proprietatea de la Macea.
Următorul proprietar, György Károly, comite în Sătmar şi unul dintre cei mai de vază nobili ai Ungariei, a reluat lucrările la castel în 1862, i-a adăugat o nouă aripă şi un turn înalt de 30 de metri, după modelul foarte răspândit în Franţa la vremea respectivă, iar fiul său, Tibor, a extins parcul. Cea mai veche imagine a castelului care se păstrează datează din anul 1900, când proprietarul său de atunci, Gyula Károly l-a adus pe fotograful arădean Ruhm Ȫdön să imortalizeze domeniul. Tot el e cel care a adăugat vechiului corp de clădire o terasă metalică. În anii care au urmat s-a ocupat mai mult de moşie, iar după primul război mondial s-a retras la reşedinţa sa din Budapesta.
În 1939, atât castelul cât şi parcul au fost cumpărate de medicul Adam Iancu din Curtici, dar în 1948 acestea au fost naţionalizate. În timpul regimului comunist castelul a fost orfelinat, azil pentru orbi, centru pentru copii orfani şi sediu C.A.P. Imediat după decembrie 1989, fosta reşedinţă nobiliară a fost supusă unui jaf barbar. S-a furat tot ce s-a putut, de la sobe, uşi şi ferestre, pînă la cablurile de electricitate din pereţi, iar ciobanii şi-au adus oile să pască în grădina botanică şi noaptea se adăposteau în castelul ajuns o ruină. În prezent, atât parcul cât şi grădina au devenit proprietatea Universităţii de Vest „Vasile Goldiş” din Arad, care a reabilitat proprietatea. Acum, aici sunt găzduite numeroase congrese ştiinţifice internaţionale, simpozioane sau lucrări de cercetare.
Legenda celor o sută de camere
Castelul, aşa cum arată astăzi, se remarcă prin mai multe stiluri, de la elementele de baroc târziu ale parterului şi intrării principale sau turnuleţele de inspiraţie bizantină din aripa construită de familia Csernovics, până la arhitectura mult mai simplă a construcţiei ridicate de familia Károly, după care a dobândit forma literei L. Tot atunci s-a construit şi o casă de vânătoare. Fundaţia castelului este din piatră iar pereţii din cărămidă, a căror grosime este pe alocuri de un metru. Diferitele specii de iederă care acopereau pereţii exteriori ai castelului au fost date jos de mai-marii regimului comunist care au pus stăpânire pe castel. Lucarnele sunt confecţionate din lemn de brad şi acoperite cu tablă, acoperişul, sprijinit pe grinzi masive, este din ardezie, aşezată sub formă de solz de peşte, iar podul este pavat cu cărămidă.
Intrarea principală a castelului este o uşă mare, din lemn de stejar, la etaj se ajunge pe trepte de piatră cioplită, iar de aici la mansardă şi la terasa principală. Din holul aflat la parter, o scară duce la terasa aflată deasupra intrării, unde se află blazonul atribuit familiei Károly, încastrat în perete. Castelul ar fi avut, se spune, o sută de camere, dar potrivit unei legende locale, ultima n-a fost niciodată descoperită. Localnici aflaţi în parc după miezul nopţii au povestit că au auzit sunetele unui pian care se afla în cea de-a suta cameră, la care ar fi cântat însuşi groful Károly.
Grădina botanică, un paradis cu zeci de colecţii vegetale
Castelul este înconjurat de o grădină botanică a cărei amenajare a fost începută de familia Csernovics. Iniţial, parcul se întindea pe zece hectare dar în timpul lui Tibor Károly şi-a dublat suprafaţa, contopindu-se cu pădurea cu care se învecina. Amenajarea parcului s-a datorat în bună parte cunoscutului grădinar Iosif Prohaska, angajat de proprietari la 1900. Exista aici o crescătorie de fazani, s-a amenajat o fântână arteziană, un bazin de înot şi un teren de tenis, au fost amenajate ronduri de flori cu plante ornamentale şi aleile parcului.
După primul război parcul a fost neglijat dar în anul 1968 a dobândit statutul oficial de parc dendrologic şi a început reamenajarea acestuia.Din 1994 este grădină botanică. Se remarcă prin copaci cu vârste de peste 250 de ani, raritatea unor specii de arbori şi arbuşti care se află aici, printre care exemplarele de Ginkgo biloba numit şi „arborele pagodelor”, cele de tisă, nuc negru sau alun turcesc. Impresionante sunt şi unele specii gigantice de platan sau tei. Grădina are mai multe părţi distincte, cu diferite tipuri de vegetaţie de o mare varietate.
Pentru copii s-a amenajat un colţ al poveştilor, unde vegetaţia are forma unor personaje de basm, şi o mică grădină zoologică, iar fostul pavilion de vânătoare găzduieşte acum un muzeu botanic. Tot aici se află şi un muzeu etnografic, amenajat, în cea mai mare parte, cu obiecte donate de locuitorii comunei. În parcul de la Macea se află şi lucrări realizate în 1988, când s-a organizat aici prima ediţie a unei tabere de sculptură monuentală în piatră. Grădina botanică de la Macea este membru fondator al Asociaţiei grădinilor botanice din România şi are relaţii de parteneriat cu peste 185 de grădini botanice din întreaga lume.
Surse foto: wikipedia.org, macea.uvvg.ro, ionel91.sunphoto.ro
