Frică

Îmi e frică de oameni. Aproape mi-e groază de unii. De cei care poartă handsfree în ureche toată ziua, de cei care își bagă copiii în față, în diverse demnități publice, chiar dacă aceștia nu doresc, de oamenii capabili să se învârtă în cerc, cu mașina, cu numere de ”State” și cu un picior de plastic – decor de Halloween atârnând din portbagaj. Suntem în secolul XXI, anul 2015, chiar și în România! Mi-e foarte frică de oamenii care se îmbracă urât din punctul meu de vedere. Adică unii care au resurse dar sunt totalmente lipsiți de gusturi. Îmi plac cei creativi, chiar dacă lipiți pământului. Mi-e frică de oamenii proști. De cei care nu înțeleg că odată și odată răspund pentru faptele lor.

Mi-e frică de părinții care-și tund copiii băieți cu coadă la spate, sau care-i obligă pe adolescenți la o frizură anume pe motiv că ”așa se poartă”. Mi-e frică de mamele care cred că le știu pe toate și nu încetează să dirijeze viața celor din jur. Mi-e frică de oamenii cu suflet minuscul, care încearcă să fure, să ciupescă orice, oricât, de oriunde, cu orice preț.

Mi-e frică de oamenii care uită semnificația prieteniei, în fața banului. Care se calicesc, care uită ce e aceea vorbă bună, mi-e frică de oamenii care calcă în picioare prietenii declarate. Pentru care apartenența la un grup meschin, într-un anume context, e mai important. Mi-e frică de ei și mai târziu, când lor înșiși le e frică de ei.

Mi-e frică de alegerile altora care mă afectează, mi-e frică de frică. Mi-e frică de prostie. Nu înțeleg de ce există oameni proști, atâta vreme cât știu că nu există oameni răi. Răutatea nu e nimic mai mult decât prostie. Tare mi-e frică de ei. Uneori sunt capabili să mute munții din loc, în virtutea unei inepții. Mi-e frică, deopotrivă de oamenii care își negociază viitorul, poziția, și o fac vai de capul lor, incapabili de o viziune.

Mi-e frică de bărbații care își vopsesc părul, în loc să se tundă scurt și corect, așa grizonați cum sunt. Mi-e frică de femeile trecute de 50 de ani cu brățări la gleznă, de adolescentele cocoțate pe tocuri de 12. Mi-e frica de copiii prost-crescuți (să nu îmi spuneți că nu e vina părinților…). Mi-e frică de atât de multe.