De ce spune administratorul special al EnergoTerom „CITR este un partener solid”

De ce spune administratorul special al EnergoTerom „CITR este un partener solid”

0
DISTRIBUIȚI

logo_CITR_GROUP

Laurenţiu Tobă, administrator special al firmei timişorene EnergoTerom, care este în insolvenţă, a acordat un interviu în care vorbeşte despre cum a fost salvată compania în urma colaborării cu CITR.

– Cum a evoluat compania EnergoTerom de la înființare până în prezent?

– Compania a fost înființată în 1994, în Timișoara, ca producător de materiale din plastic pentru construcții. Compania a crescut odată cu evoluția și dezvoltarea pieței, ne-am diversificat portofoliul, lansând produse noi, competitive, ne-am extins pe piete noi. În 2007 am demarat un amplu process de retehnologizare, care s-a suprapus peste începutul și apogeul crizei economice din 2008 – 2009. Piața imobiliară și a construcțiilor a căzut și, odată cu ea, și industriile conexe, ale producătorilor de materiale de construcții. În acest context, rezultatele preconizate a fi atinse în urma retehnologizării au întârziat să apară, iar compania s-a confruntat cu o lipsa acută de comenzi ce a dus, invariabil, la un blocaj în activitatea sa.

– Care este impactul pe care l-a avut criza asupra companiei dumneavoastră?

– În primul rând au întârziat plățile din parte aclienților, ceea ce a dus la importante dezechilibre în cashflow. Comenzile au început să scadă, am vândut mai puțin, ceea ce a dus la scăderea cifrei de afaceri. În contextul încasărilor mai mici, povara creditelor contractate pentru dezvoltarea afacerii a început să fie una semnificativă. Ne-au crescut costurile pentru restituirea creditelor în valută, ca urmare a deprecierii leului. Peste acestea a venit creșterea abruptă a prețurilor la materii prime, energie etc. și fiscalitatea extrem de ridicată.  În tot acest context, pentru a asigura un minim cash-flow care să ne poată permite continuarea afacerii, am preferat să amânăm plata unor datorii către stat, chiar dacă asta a însemnat plata unor penalizări exagerate.

– Care consideraţi că sunt cauzele pentru care compania a ajuns în dificultate în 2012?

– Începând cu anul 2009, activitatea firmei a început sa se degradeze, pe fondul reducerii bruște și semnificative a cifrei de afaceri. Nevoia de a asigura lichidități care să susțină activitatea firmei ne-a impus o serie de măsuri pe care, în afara crizei nu le-am fi luat. Comenzile au scăzut, iar încasările sumelor datorate de la clienți au început să cumuleze întârzieri. Acestea au venit în contextul unei piețe tot mai aglomerate, dezvoltată exponențial în perioada de boom economic. Astfel, am fost nevoiți să reducem prețurile și să oferim reduceri comerciale pentru cei care plătesc în termen mai scurt. Adaosul comercial practicat a fost prea mic pentru a putea acoperi cheltuielile de exploatare ale societății.


Chiar dacă societatea reușește să reducă din cheltuieli ca urmare a scăderii cifrei de afaceri, o parte a acestora ramâne la un nivel ridicat, nefiind condiționate de nivelul de producție al societății.

– Cum aţi procedat atunci ca să gestionaţi criza?

–  În primul rând am luat o serie de măsuri interne de restructurare, care au vizat activitatea comercială, de marketing, de management, financiar contabile etc. Clienții au fost aleși pe criterii de solvabilitate și am luat măsuri asiguratorii de încasare a creanțelor  (ex. file cec și / sau bilete la ordin garantate personal de către conducătorul companiei client). Am început să monitorizăm comportamentul financiar al clienților, pentru a minimiza cât de mult se poate riscul neîncasărilor. Am acordat discount-uri pentru clienții care plătesc cash la livrarea mărfii. Ne-am orientat către produse care să asigure o desfacere rapidă și care necesită costuri de producție reduse, satisfăcând în mai mare măsură cererile și pretențiile clienților. Am apelat la instanță pentru recuperarea creanțelor scadente și neîncasate.

– Cum a decurs colaborarea cu CITR în aceşti ani?

– Suntem parteneri și lucrăm împreună pentru redresarea companiei. Controlul strict al aplicării planului de reorganizare și monitorizarea permanentă a derulării acestuia, de către CITR, constituie o garanție solidă a realizării obiectivelor pe care ni le propunem, respectiv menținerea  societății în viața comercială. CITR este un partener solid. Experiența lor, dar și implicarea în găsirea celor mai bune mijloace pentru a ne redresa ne ajută să ne redresăm și să ne recalibrăm activitatea. De la prima întâlnire pe care am avut-o am înțeles că scopul lor este de a ne sprijini să găsim cele mai bune soluții pentru a redeveni competitivi. Ne-au vorbit despre avantajele reorganizării, atât pentru companie, cât și pentru mediul de afaceri local, pentru creditori, angajați, parteneri.

– Cum descrieţi compania acum când se află în reorganizare?

– Ne confruntăm în continuare cu dificultăți financiare. Cu toate acestea, încercăm să achităm toate datoriile curente, salariile sunt plătite fără nicio zi de întârziere, derulăm negocieri cu furnizorii la care avem depășiri ale termenelor de plată. Monitorizăm activitatea constant, CITR întocmește, conform planului de reorganizare, analize și raportări trimestriale. Astfel, avem o evidență a evoluției noastre, ne putem adapta rapid și putem calibra activitatea astfel încât să ne menținem în graficul de plăți și de dezvoltare prognozate.

– Care este perspectiva companiei în următorii ani

– Suntem încrezători că planul de reorganizare va reuși, iar compania va ieși redresată din starea de insolvență, continundu-și întărită activitatea comercială. Un lucru pozitiv care a dus la șanse de reorganizare sporite este conștientizarea la timp a dificultăților financiare. Ne-am adresat din timp specialiștilor în insolvență de la CITR, iar asta a făcut ca măsurile luate să vină pe un fond prielnic reabilitării. Suntem conștienți că, dacă am mai fi întârziat, dacă am fi evitat insolvența, ne-am fi aflat în situația de a nu mai putea vorbi pozitiv despre șansele de reabilitare ale companiei.