EXCLUSIV Primarul Nicolae Robu anunţă noi controale. Ce magazine vor fi luate...

EXCLUSIV Primarul Nicolae Robu anunţă noi controale. Ce magazine vor fi luate cu asalt de Poliţia Locală

1
DISTRIBUIȚI

 

masina politia locala timisoara

După ce în ultimele câteva săptămâni patronii de cluburi şi baruri din Timişoara au fost luaţi „la purecat” de Poliţia Locală, la comanda edilului şef Nicolae Robu, mai marele urbei de pe Bega are în plan noi controale.

La finele săptămânii trecute, edilul trasa un avertisment pentru patronii de cluburi, spunând că „am declarat în repetate rânduri că Timişoara nu poate fi campus monastiresc. Este un oraş cu foarte mulţi tineri, cu oameni care au nevoie şi de distracţie pentru că în Timişoara se munceşte. Rata şomajului este sub 1%.


Administratorii de cluburi din Timişoara trebuie să înţeleagă că oferta lor de distracţie nu poate fi acceptată în orice termeni. Eu le cer să nu se expună la amenzi şi mai mult de atât la închiderea sau suspendarea activităţii şi să respecte legea. Trebuie să înţeleagă că atâta vreme cât nu au instalaţii de izolare fonică corespunzătoare atât vreme cât funcţionează în aer liber unele din ele, numărul de decibeli nu poate fi atât cât îşi doresc ei sau cât le place unora din clienţi. Eu cred că lumea se poate simţi bine în cluburi închise şi în aer liber şi la un volum mai mic al muzicii, astfel încât să nu fie deranjaţi cetăţenii care locuiesc în vecinătate sau mai departe”.

Chiar dacă oficial magazilele de etonobotanice au fost închise, edilul şef susţine că există suspiciuni că în continuare astfel de produse sunt vândute către tineri şi nu numai. Primarul a declarat pentru PRESSALERT.ro că va comanda controale la magazinele suspectate că vând etnobotanice pentru a stopa consumul de substanţe halucinogene. Robu susţine că în vreme ce fiecare om are dreptul să aleagă cum să se distreze, efectul acestor substanţe asupra sănătăţii tinerilor nu este ceva de neglijat. Mai mult, primarul crede că întreaga societate are de suferit de pe urma modei consumului de dorguri şi speră ca astfel măcar la Timişoara oferta să fie diminuată. Un studiu recent a arătat că atunci când vine vorba de droguri, în topul preferinţelor tinerilor din Timişoara se află canabisul.

1 COMENTARIU

  1. O prostie marca Robu!!! Ce nu poate el să înțeleagă ,e ca nimeni nu e dispus la concesii privind bodegile atât de dragi primarului. Cel care locuiește în centru , mai vrea să se și odihnească nu să asculte tâmpeniile din club. În ce privește adunătură Locală , sclavi de casă ai primarului, aceștia lucrează la limita legalității ei însuși fiind niște impostori penibili, deci nu sunt o problemă pentru patroni de cluburi!

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.