Primarul Nicolae Robu, ATAC la PSD Timiş: „Nu vorbesc despre persoane, că...

Primarul Nicolae Robu, ATAC la PSD Timiş: „Nu vorbesc despre persoane, că nu am ajuns să discut de tot felul de terchea-berchea”. Ce veşti are despre lucrările de la centrul istoric

0
DISTRIBUIȚI

Deschiderea circulatiei pe Parvan intersectia cu Michelangelo  20 Decembrie 2014 05

Lucrările la centrul istoric ar trebui să decurgă fără probleme săptămânile următoare, dă asigurări primarul Timişoarei, Nicolae Robu.

După ce echipa unui post local de televiziune a fost agresată de un angajat al firmei Romprest pentru că filma pe şantier fără a avea acceptul companiei, edilul-şef a oferit ultimele detalii legate de stadiul intervenţiilor. Vă reamintim că în ultimele săptămâni reabilitarea centrului istoric a devenit un subiect sensibil graţie faptului că Robu a dezvăluit presei că meşterii pietrari sunt plecaţi la muncă la fân sau că sunt acasă la treburi. După ce PSD Timiş a lansat nu mai puţin de două apeluri publice pentru ca edilul să ia măsuri împotriva companiei Romprest cerând ca lucrările să fie făcute cu celeritate, Robu a devenit iritat.

Acesta a comentat că „eu nu am astfel de atribuţii populiste şi demagogice, ci privesc lucrurile aşa cum sunt ele, găsind soluţiile cele mai potrivite pentru ca proiectele oraşului să fie duse la bun sfârşit.


Deocamdată nu o să găsiţi pereche municipiului Timişoara în ceea ce priveşte gestionarea proiectelor cu fonduri europene, desigur păstrând proporţiile”.

După ce a comentat că mai puţin de 35 de proiecte cu fonduri europene sunt în curs de implementare în oraș, nefiind niciunul ratat sau ieşit din grafic, în vreme ce la Consiliului Judeţean Timiş toate cele trei proiecte cu finanţare europeană au fost ratate, edilul nu a pierdut ocazia de a ataca PSD Timiş. „Nu discut despre persoane, că nu am ajuns să discut de tot felul de terchea-berchea, ci discut despre un partid mare care trebuie luat în considerare. Oamenii aceştia şi-au făcut o analiză internă să vadă că acolo unde au majoritate şi unde deţin conducerea din cele trei proiecte pe care le-au avut pe fonduri europene nu s-a făcut niciunul. Ba mai mult, observ o preocupare că nu sunt destui muncitori pe şantierele unde avem noi proiecte, care de bine de rău merg cum trebuie”, a spus Robu. Edilul-şef a conchis că Timişoara va deveni un exemplu privind modul de implementare a proiectelor.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.